Bibliocicleta vine în Cotu Mic! Povești și jocuri pentru copii la început de iulie

bibliocicleta lugoj

Bibliocicleta, unul din proiectele câștigătoare prin Fondul Ro Bike Valley, care îmbină dragostea pentru lectură cu beneficiile mersului pe bicicletă, își continuă activitatea în municipiu.

După o serie de evenimente reușite desfășurate în mai multe zone ale orașului, iată că a venit rândul cartierului Cotu Mic să fie gazda unei activități dedicate celor mai mici dintre lugojeni.

Vineri, 1 iulie, de la ora 17.00, la locul de joacă de pe Splaiul Tinereții din Zona Cotu Mic (lângă cascadă), copiii din Lugoj sunt invitați să socializeze și să își petreacă timpul liber în manieră distractivă și educativă.

Cei prezenți vor avea prilejul să asculte povestea „Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore”, scrisă de William Joyce, iar apoi vor lua parte împreună la fel de fel de jocuri interesante.

În lunile următoare, Bibliocicleta va ajunge și la copiii din alte zone ale orașului. La 1 august, ora 17.00, vor avea loc activități în cartierul Mondial Bocșei, la 1 septembrie, ora 17 Bibliocicleta vine în Balta lată, iar în 1 octombrie, ora 11, grupul de inițiativă ajunge în Parcul Gării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/