Bianca, forţă şi frumuseţe la superlativ

Dublă campioană a României la juniori şi medaliată cu bronz la numai 17 ani la Campionatul Naţional de Bodyfitness, Bianca Colţa este una dintre cele mai promiţătoare sportive ale Clubului Sportiv Municipal Reşiţa.

A început fitnessul cu doar doi ani în urmă, sub îndrumarea antrenorului Mihai Petreanu. Nu se gândea atunci la performanță, ci a păşit în sala de antrenamet cu gândul de a face mişcare şi pentru a-şi întreţine silueta. Am mers la sală ca să însoţesc o prietenă. Mi-a plăcut ce am văzut la ea şi m-am apucat şi eu de exerciţii. M-am simţit bine, mi-a plăcut şi am continuat. Antrenorul meu, Mihai Petreanu, a remarcat anumite calităţi la mine şi mi-a propus să fac sport de performanţă, nu numai pentru a mă întreţine. Am muncit mult şi au apărut şi rezultatele”, a povestit Bianca pentru Express de Banat.

Primele performanţe notabile au apărut în 2011,  când reşiţeanca a câştugat medalia de aur la culturism la Campionatele Naţionale de juniori de la Slobozia. Bianca a recidivat anul acesta, apărându-şi titlul la Campionatele Naţionale de juniori de la Mediaș.

Primul an de seniorat

La doar 17 ani, Bianca a intrat în competiţiile rezervate senioarelor şi a făcut-o în stil de mare campioană. A câştigat medalia de bronz la bodyfitness la Campionatele Naţionale de senioare. “A fost altceva, la senioare e vorba de alt nivel, de o concurenţă mult mai mare. Toate concurentele au fost mult mai mari ca mine. Au fost concurente chiar și de 35 de ani. Sinceră să fiu, nu mă așteptam să iau medalie, pentru că mă simțeam mică pe lângă toate participantele. A fost o surpiză și pentru mine, mai ales că este primul an al meu de senioare”, a precizat Bianca.

Fitnessul nu este deloc un sport ușor, implică extrem de multe sacrificii, dar Bianca știe acest lucru, iubește enorm ceea ce face și își dorește să urce pe cele mai importante podiumuri. Este greu să mă abțin de la anumite mâncăruri pentru că sunt foarte pofticioasă, dar mă gândesc numai la medalii şi atunci  nu am să regret nimic”, a mai declarat sportiva.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/