La Timișoara vor apărea bețele de Moș Nicolae!

bat de mos nicolae la Timisoara

Pe străzile Timișoarei se vor găsi și în acest an nuielușe de Moș Nicolae. Comercianții sunt așteptați să depună cereri de înscriere.

Primăria Timișoara anunță că și în acest an, de Moș Nicolae, se vor găsi nuielușe pe străzile orașului. Persoanele care doresc să vândă produse specifice zilei de 6 decembrie pot depune cereri în intervalul 20 – 24 noiembrie, la sediul Primăriei Timișoara, camera 12, ghișeele 8 – 9.

Actele necesare sunt: cerere tip (se obține de la ghișeu); copie act de identitate, act de identitate în original, copie certificat unic de înregistrare (pentru firme). Costurile pentru ocuparea domeniului public sunt: taxa de autorizare – 73 de lei; cost imprimat – 6 lei; taxa ocupare domeniu public – 2 lei/mp/zi sau 3 lei/mp/zi – zona centrală (Ceas floral, Str. Mărășești, Parcul Copiilor). Taxele se achită anticipat și nu se restituie”, a transmis instituția.

Comercializarea produselor specifice zilei de Sfântul Nicolae se va putea face între 02 – 06 decembrie, în următoarele locații: B-dul Proclamația de la Timișoara platou (Ceasul Floral); Str. Mărășești (de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima); Parcul Copiilor (B-dul Revoluţiei 1989) – platou; Piaţa A. Mocioni – platou; B-dul Regele Carol I ( de la str.I.Văcărescu până la str. Gen. I. Dragalina); Piaţa Nicolae Bălcescu – în faţă Liceului Teoretic Grigore Moisil; Dâmboviţa – platou; Piaţa Doina – platou; Piaţa Zona Soarelui- platou Şcoala Generală Nr. 30; Calea Buziaşului – platou PROFI; Zona Spitalului Judeţean (str.Arieş); Str. Daliei (între str. Al Vaida Voievod şi L. Catargiu); Str. S. Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor (zona Modern); Piaţa Traian; Str. Sf. Ap.Petru şi Pavel -vis-a-vis de piaţă; Calea Aradului – platou bănci, vis-a-vis de Piața Verde; Calea Torontalului – platou; Str. Circumvalaţiunii colt cu Gheorghe Lazăr – platou; Zona Dacia – parc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/