Bega Music Festival caută din nou tinere talente timișorene

A doua ediție a Bega Music Festival, care cuprinde concursul de interpretare vocală și creație, este organizat de Primăria Municipiului Timișoara între 25 iunie și 2 august. Participarea este gratuită și festivalul debutează cu o etapă de preselecție.

Pași de participare

Etapa de preselecție se va realiza online, printr-o postare a concurentului în grupul Timișoara Bega Music Festival, în perioada 25 iunie-15 iulie. Concurenții trebuie să posteze o piesă cu negativ sau band și vocea live și o piesă diferită ca factură de prima, din care trebuie cântată o strofă și un refren a capella, fără negativ și fără mijloace de amplificare. Pentru concursul de creație, piesa audio va fi trimisă online la adresa boe@primariatm.ro. Detalii despre criterii, acte necesare pentru înscriere și regulamentul complet al concursului pot fi citite aici.

Pot participa concurenți cu vârste între 15 şi 30 de ani, iar finala va avea loc între 1 şi 2 august, pe scena care va fi amplasată în centrul Timișoarei, unde concurenții vor fi evaluați și punctați de către un juriu cu note de la 1 la 10. De asemenea, câștigătorii trofeului și ai premiilor I în cadrul Concursului „Festivalul Copiilor”, organizat tot de către Primăria Timișoara în perioada 27 aprilie-1 iunie, cu vârsta peste 15 ani, sunt acceptați din oficiu, dacă vor confirma participarea.

Regulamentul spune că nu se vor accepta piese de muzică populară, romanțe, manele și cântece de petrecere și nici piese care instigă la violență și rasism. Durata pieselor trebuie să fie de maxim 4 minute, iar concurenții vor fi notați de un juriu, unde se va ține cont de: dificultatea piesei, interpretare, corectitudine, dicție, intonație, emisie vocală, charismă, ținută, acuratețea interpretării și prezența scenică. Premiile vor fi în bani.

„A fost un festival-concurs foarte reușit. Vă îndemn stimați tineri talentați să vă înscrieți în acest concurs, veți avea ocazia să fiți promovați Scopul urmărit este acela de a crea o emulație artistică în perspectiva exercitării de către Timișoara a titlului de Capitală Europeană a Culturii, evidențierea valorilor artistice locale și naționale în domeniul artei interpretative și a compoziției.”, a transmis Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/