Bazinul din Reșița și-a redeschis porțile pentru public

bazinul din resita

După o lună de pauză, timp în care a stat închis pentru lucrări de mentenanță, bazinul olimpic din cartierul Lunca Bârzavei este din nou funcțional.

S-au finalizat lucrările derulate de angajații Primăriei Reșița în cadrul Complexului de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”, astfel că, începând de astăzi, 2 septembrie, bazinul olimpic se  redeschide pentru public.

Pe perioada cât a stat închis, bazinul a fost golit de apă și igienizat, la fel și vestiarele și spațiile comune. De astăzi, așadar, se reiau antrenamentele în bazin pentru sportivii care practică sportul de performanță, dar și pentru cetățenii dornici de mișcare.

Orarul de funcționare este următorul:

Luni – Vineri: 7.00 – 22.00;
Sâmbătă: 7.00 -14.00;

Program casierie:
Luni – Miercuri: 10.00 – 17.00; Marți – Joi – Vineri : 8.30 – 15.30;

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0255-215215.

FOTO: Bazin Olimpic Reșița Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/