Oraşul de pe malul Dunării nu oferă în momentul de faţă tinerilor prea multe posibilităţi de a se distra la sfârşit de săptămână sau în vacanţe, dar lucrurile se vor schimba începând cu vara lui 2013.
Administraţia publică locală oferă tot sprijinul unui investitor care intenţionează să amenajeze o bază de agrement modernă. Într-o primă fază, vor apărea bazine de înot, câteva terenuri de sport şi un camping, dar până în 2017 vor fi realizate şi locuri de cazare. „Eu zic că e rezolvată problema zonei de agrement. Este vorba de peste trei hectare care să fie transformate în spațiu de agrement. În prima fază se dorește să fie gata până anul viitor bazinele, spațiul destinat pentru sport, adică ceva terenuri de minifotbal și spaţii comerciale. Asta vrem să fie gata până în vară. Valoarea este de peste un milion de euro, urmând ca în final să cuprindă inclusiv spații de cazare. Trebuie să fie gata până în 2017. Este foarte bine pentru că e la marginea orașului, există posibilitate chiar de o discotecă în aer liber. Eu zic că e o treabă bună, chiar aveam nevoie”, a declarat primarul Matei Lupu.
Urmează faza de proiectare a bazei de agrement, după care pot demara lucrările. „Investitorul este o firmă de construcții din Moldova Nouă, o firmă care vrea să se dezvolte și e important că are proiecte în orașul nostru. S-a extins în tot județul și face import-export. Mă bucur că e o firmă din oraș și că vrea să construiască în oraș. Rămâne o afacere, pentru că nimeni nu investește un ban ca să piardă, dar e bine pentru că au acceptat ideea noastră să facă un lucru bun pentru oraș, lucru care sper să le aducă și profit, să fie mulțumiți și să continue cu investițiile locale”, a mai spus edilul-şef.
Cel mai probabil, între firma respectivă şi Primăria Moldova Nouă va fi încheiat un parteneriat public-privat. Asta pentru că terenul, în suprafaţă mare, ar presupune încă un efort considerabil din partea investitorului. Acesta şi-a manifestat intenţia de a cumpăra terenul, eventual la un preţ cât mai mic, dar municipalitatea este de acord şi cu o formă de asociere având în vedere că toată lumea ar avea de câştigat de pe urma acestui proiect. „Ei au cerut terenul și au rugămintea ca prețul să fie mai accesibil datorită valorii mari a proiectului. Probabil că o să mergem pe varianta cu parteneriatul public-privat pentru că dacă l-am vinde prețul oricum ar fi destul de mare. Sunt aproape sută la sută convins că va începe lucrarea, dar ideea e că trebuie să vină ei cu finanțarea”, a explicat primarul Lupu.
Foarte bine ca se mai gandeste cineva sa mai faca cate ceva si pt orasul nostru, este o idee foarte buna, si sper ca si orasul Moldova Noua sa infloreasca sa mai ajunga ca odinioara sa aibe oamenii un loc de munca si cei plecati sa se intoarca acasa si sa lucreze in orasulin care sau nascut si au crescut. Felicitari!
sper ca nu sunt doar vorbe goale,cum au fost pana acum,dar speranta moare ultima…
este o investitie privata , asa ca poti sta linistit se va intampa. investitia este realizata de ceea mai mare firma din moldova noua (auto alex)