VIDEO/FOTO: Bătrânul decapitat în trafic era pasionat de ciclism. Vezi declarația oficială a Poliției!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Accidentul care a avut loc ieri, imediat la ieșirea din Bocșa spre Berzovia, a oripilat participanții la trafic, care au văzut capul bătrânului la câțiva metri depărtare de corp.

De aseară, polițiștii au stabilit și cauzele accidentului și au putut să îi comunice familiei biciclistului cum a și-a găsit sfârșitul acesta.

„A încercat să facă depășirea unui autoturism din fața lui. A observat că din sens opus vine un alt autoturism și, pentru a evita impactul cu mașina de pe contrasens, a virat brusc dreapta și a acroșat biciclistul. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642791515264″]

Bătrânul avea 59 de ani, nu 61, așa cum spuneau cunoscuții prezenți ieri la fața locului. Întâmplarea li s-a părut acestora cu atât mai tragică, cu cât Walter Boden este recunoscut în oraș ca fiind un biciclist pasionat.

„A făcut turul țării pe bicicletă, iar acum, la bătrânețe, făcea ture mai scurte. Mergea până la Lugoj-Buziaș și înapoi. Niciodată nu a avut parte de incidente în trafic. Nici nu știm cum s-a întâmplat accidentul. Soția sa a fost chemată la Poliția Bocșa, unde i s-a povestit ceea ce s-a întâmplat, a spus viitorul cuscru al bărbatului omorât în trafic de tânărul de 24 de ani. Acesta a povestit că fiul bătrânului urma să se căsătorească pe data de 3 iunie, iar tragicul accident este o veste șocantă pentru toată lumea.

promovare banner maxagro Muzeul TM

CITEȘTE ȘI: VIDEO/FOTO: Imagini horror în urma unui groaznic accident la ieşire din Bocşa. Un bărbat a fost decapitat!

La fața locului, ieri, se vehicula că tânărul de 24 de ani a depășit autoturismul prin partea dreaptă, neregulamentar, moment în care a intrat în plin în biciclist. A trârât trupul bărbatului câțiva zeci de metri, după care s-a oprit pe marginea drumului.

Tânărul este cercetat acum pentru ucidere din culpă.

YouTube video

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/