Bătrân accidentat pe trecerea de pietoni de un bărbat în vârstă de 97 de ani. Reacția șoferului

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit pe trecerea de pietoni, în Timișoara, de un șofer de 97 de ani. Acesta din urmă s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Șoferul care a produs accidentul a fugit de la locul faptei. Pe lângă vătămare corporală din culpă, bătrânul în vârstă de 97 de ani este cercetat și pentru părăsirea locului accidentului.

Potrivit polițiștilor, șoferul se deplasa cu mașina pe strada Pestalozzi din Timișoara. „La un moment dat a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani. Ulterior, bărbatul în vârstă de 97 de ani a părăsit locul accidentului, fiind depistat la scurt timp pe bulevardul Corneliu Coposu.”, anunță IPJ Timiș.

Bătrânul accidentat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/