Bătălie mare pe 64 de pătrățele! S-a reluat Campionatul de șah al Caransebeșului!

După mai bine de 26 de ani, se reia tradiția organizării Campionatului Municipiului Caransebeș. Din motive de economie de timp s-a optat pentru varianta șah rapid, 7 runde, elvețian.

S-au aliniat la start 16 concurenți, printre care un maestru FIDE-Suciu Dinu Simi. Acesta de altfel a și câștigat destul de clar întrecerea, cu 6,5 puncte din 7, urmat de jucătorul de categoria I Horia Irimia, și de Frenț Iosif-Gruia. La veterani 55 ani, locul I i-a revenit lui Gheorghe Burai (71 ani), la veterani 60 ani – Iancu Cornian (75 ani), iar la veterani 65 ani – Ioan Rain (68 ani).

Câștigătoare la feminin a fost Rozeta-Daniela Muselin, iar la juniori 20 ani, Daniel-Mario Muselin.

„A surprins plăcut calitatea ridicată a jocului prestat (echivalența unei medii ELO de circa 1500), ambiția, previzibilă de altfel, făcând casă bună cu fair-play-ul. O notă aparte a reprezentat-o evoluția veteranului Cornian Iancu. La peste 75 de ani a făcut dovada unui joc logic, tehnic, foarte legat, uica Iancu prestând un joc tineresc, activ și avansat ce a pus adesea adversarii in dificultate”, ne-a declarat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

Dacă veteranii și vârsta a doua și-au făcut datoria, tinerii au cam absentat, semn că trebuie insistat pentru atragerea lor către acest sport al minții.

„Vor urma două concursuri de selecție la liceele de marcă din municipiu: Traian Doda si C.D. Loga, concursuri ce speram sa atragă un număr mare de tineri și să aducă la rampă pe cei mai talentați dintre ei”, a concluzionat Mihai Bolintiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/