Scandal în centrul Timișoarei între două femei. Una dintre ele a ajuns la spital, după ce a fost lovită cu un obiect contondent.
Alarma s-a dat în jurul orei 00.00, când polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 privind producerea unui eveniment la un restaurant din centrul Timișoarei. Două persoane de sex feminin s-ar fi lovit.
„Din verificările efectuate a reieșit faptul că o femeie de 34 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi lovit cu un obiect contondent o femeie de 26 de ani. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea femeii de 26 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Femeia de 34 de ani a fost condusa la sediul poliției pentru audieri”, transmit oamenii legii din Timiș.
Astăzi s-a decis ca femeia de 34 de ani să fie reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovirea și alte violențe” și „amenințare”, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.