Bătaie de joc pe bani europeni în cel mai sărac oraș din Caraș-Severin!

Situație ilară scoasă la lumină de către primarul Gheorghe Românu după discuția primarilor cu reprezentanții SC Aquacaraș SA și ai Consiliului Județean Caraș-Severin!

Contractul de reabilitare a rețelei de apă și canal din orașul Anina a fost câștigat în anul 2014 de societatea Dinamic Company, care a și început lucrările. Cu toate astea, primarul Gheorghe Românu, dar și directorul general al Aquacaraș, Nicolae Miu Ciobanu, spun că firma nu ar fi respectat proiectul tehnic, fapt pentru care acea rețea, deja realizată, nu mai poate fi folosită în proiect.

SC Dinamic Company SRL a dat faliment, așa că a fost organizată o altă licitație, dar noul constructor nu va putea folosi rețelele deja făcute de vechiul constructor pentru că ele nu respectă proiectul tehnic. În consecință, va trebui să facă alte rețele noi, așa cum sunt ele prevăzute în proiect, cele vechi sfârșind prin a fi abandonate fără nicio utilizare. În plus, străzile orașului urmează a se umple de păienjenișuri de rețele de apă și canalizare.

„În momentul de față, la Anina s-au demarat lucrările, a început firma nouă abilitată să facă aceste lucrări, problema este ce se va întâmpla pe străzile unde deja au fost puse acele conducte, nu au fost recepționate și nu au fost plătite. Acele conducte, după spusele Aquacaraș, vor rămâne acolo și se vor trage în paralel alte conducte, nu știu ce se va întâmpla. Avem vreo 9 străzi, în jur de 10 km. Vă dați seama, sparte de trei ani de zile, lumea mă înjură pe mine, firma care a făcut aceste spărturi a dat faliment și, efectiv, proiectul începe cu altă firmă, cu altă lucrare. Ca la noi, la nimeni!” spune primarul Gheorghe Românu.

„La Anina este o problemă. Noul constructor nu lucrează pe tronsonul care a fost la vechiul constructor cu care s-a reziliat contractul. Cu vechiul constructor Aquacaraș este în litigiu în instanță și până nu rezolvăm acel litigiu cred că nu vom putea găsi o soluție să venim cu un alt constructor peste lucrările pe care le-a executat. A fost o problemă veche, constructorul nu a respectat aproape nimic din condițiile de executare a lucrărilor și, practic, acele lucrări nu pot fi recepționate” spune și Nicolae Miu Ciobanu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Gheorghe Românu mai spune că, la recepțiile parțiale de lucrări, pe care le face și le decontează Aquacaraș cu constructorii, Primăria nu este chemată și nu poate refuza diverse lucrări, chiar dacă ele ar trebui sincronizate cu urbanismul orașului, Primăria fiind chemată doar la recepția finală, când lucrările nu mai pot fi refăcute.

„Este greu de lucrat în felul acesta pentru că Primăria nu este băgată în niciun fel de recepție parțială, adică atunci când se termină o lucrare Primăria nu este băgată în acea recepție și doar la sfârșitul lucrării. De asta s-au întâmplat și aceste spargeri, deci noi efectiv nu suntem în aceste comisii de recepție”, explică primarul Gheorghe Românu.

YouTube video

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/