Bătaie de joc. 1.500 de locuitori din Vermeș stau fără medic în comună!

Stat membru în UE, în NATO și aspirant la Schengen, România nu poate asigura încă condiții minime de decență, mai ales când vine vorba despre mediul rural.

Lăsând la o parte faptul că se circulă ca-n codru în multe zone din județ, în comune asistența medicală primară este inexistentă. Un grup de locuitori din comuna Vermeș a transmis pe adresa redacției o scrisoare în care au povestit faptul că oamenii, bătrâni cei mai mulți dintre ei, sunt obligați să străbată zeci de kilometri distanță să poată beneficia civilizat de un control medical. Vasile Sporea, un locuitor revoltat, explică faptul că cetățenii și-au pierdut răbdarea, în contextul numeroaselor luni în care au stat fără un doctor în comună. Acesta trage un semnal de alarmă și le cere autorităților să rezolve urgent problema. Vizat de scrisoarea acestuia este și primarul ales al comunei Vemeș, Ion Damian, căruia îi cere expres să se îngrijească de cei care l-au votat și și-au pus soarta în mâinile lui.

Contactat de Express de Banat, edilul-șef a dat vina pe birocrație, pe contractele care trebuie semnate cu CJAS, dar spune că problema este în curs de rezolvare.

,,Am găsit un doctor care s-a arătat interesat să vină în comuna noastră, dar procedura a fost una de durată. Până s-au semnat toate actele a trecut ceva vreme. Fostul doctor al localității a plecat de la 31 martie fără să anunțe în prealabil”, a explicat Ion Damian pentru www.expressdebanat.ro.

Acesta spune că administrația locală îi oferă inclusiv cazare celui care va veni în comună, întrucât cabinetul este dotat cu toate cele necesare. Astfel că Damian speră ca de mâine oamenii să aibă toate cele necesare în domeniul asistenței medicale și să nu mai fie nevoie să vină la Reșița pentru un simplu control.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/