E scandal în PMP Timiș între membrii de partid care îl susțin pe Eugen Tomac și partizanii lui Cristian Diaconescu. Primii îi acuză pe cei din tabăra adversă din partid că le-a fost blocat accesul în sediul organizației din Piața Libertății. Ambele tabere au președinți care își susțin supremația în partid.
Scandalul din PMP de la nivel național a fost replicat și în organizația de Timiș. Eugen Tomac l-a numit președinte interimar al filialei PMP Timiș pe Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata, în timp ce Cristian Diaconescu l-a numit în această poziție pe Nelu Balaș.
Joi, la Timișoara a fost Eugen Tomac, așa că cei care îl susțin au vrut să organizeze o conferință de presă în sediul din Piața Libertății, închiriat de la Primăria Timișoara. Nu au avut succes, așa că s-au mutat la restaurantul unui hotel din oraș.
„Am avut o discuție cu președintele interimar numit de domnul Diaconescu, domnul Nelu Balaș. Am solicitat o conferință de presă în sediul partidului, dânsul a refuzat, motivele nu le cunosc și nu există motive ca să ne refuze prin prisma faptului că suntem colegi de partid. Din păcate, au schimbat yala, au și pus ceva afișe că cei care au voie să intre în sediul partidului sunt el și secretarul.”, a declarat Claudiu Mihălceanu.
„Omologul” său, Nelu Balaș are o explicație. „Domnul Eugen Tomac s-a autoproclamat președinte PMP. PMP are un președinte înregistrat în carta partidelor politice sub numele Cristian Diaconescu. Eu nu pot să îmi permit să las persoane în partid care fac astfel de chestiuni. Oricând în prezența mea poate veni la filiala PMP și domnul Tomac, și orice membru de partid, în calitate de invitat.”, a spus Nelu Balaș.
„Un intrus blochează accesul în sediul partidului. (…) Băsiștii să știe că tot ce fac acești oameni este ilegal.”, a comentat și Ionuț Simionca, secretarul general al PMP.
Europarlamentarul Eugen Tomac se declară amuzat de situație.
„Sunt de-a dreptul amuzat de situația ridicolă în care aleg să se pună unii colegi. (…) Ultimele luni s-au transformat într-o comedie fără sfârșit. (…) Eu am lucrat cu domnul Diaconescu, îl știam ca fiind un om atașat de valorile democratice. Din păcate, am constatat că e un om care nu respectă regulile de drum într-o construcție politică. Peste 85% din actuala conducere a PMP e formată și din fosta conducere a PMP cu domnul Diaconescu lider. (…) La Timișoara avem o echipă care încearcă să creeze o anumită stare de haos, inventând lucruri care nu au nimic în comun cu realitatea.”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP în urma congresului din luna februarie.
Eugen Tomac a mai spus și că PMP nu va negocia niciodată vreo alianță cu AUR, „nu va sta la masă cu formațiunile extremiste pentru că sunt ca un cancer”, iar în privința unei potențiale fuziuni cu PNL, Tomac a precizat că „nu avem niciun dialog cu nimeni. Noi suntem concentrați pe prioritățile noastre interne.” Potrivit lui Tomac, PMP are la nivel național aproximativ 50.000 de membri, iar în Timiș în jur de 3.000.