Baschetbaliștii de la SCM Timișoara, învinși în al doilea meci de la Craiova. Scorul s-a echilibrat în play-off

SCM Timișoara nu a putut să mai producă o victorie pe terenul lui SCM U Craiova și în al doilea meci din play-off. Alb-violeții au pierdut cu 88-72 vineri, după ce miercuri au câștigat în Bănie cu 71-69. În aceste condiții, cum sferturile se joacă pe sistemul cea mai bună echipă din cinci meciuri, situația s-a echilibrat la scorul general de 1-1.

Timișoara a intrat mult mai bine în meci, dar craiovenii au echilibrat situația și primele zece minute s-au terminat la scorul de 13-16. Din minutul 12, Craiova s-a instalat prima dată la conducere. Bănățenii au egalat la 28-28 după momente de dominare a echipei din Bănie, după care elevii lui Aco Todorov au dat 12 puncte consecutive. Cei ai lui Cristi Bota au replicat cu o serie de 8 puncte, și la pauză s-a intrat cu 40-36. În sfertul trei însă, oltenii și-au construit un avans serios, și în sfertul decisiv s-a intrat cu 65-49, avantaj ce nu a mai putut fi anulat de bănățeni.

Cel mai bun marcator al SCM Timișoara a fost Sherwood Brown, cu 22 de puncte, urmat de Pesakovic și Vukosavljevic, cu câte 13 puncte, Randolph, 7 puncte, Stojadinovic, 6 puncte și Baciu, fiecare cu 6 puncte, Diculescu, cu 3 puncte, și Coconea, cu 2 puncte. Cel mai bun marcator al craiovei a fost Curry, cu 18 puncte.

Urmează acum două jocuri la Timișoara. Primul va fi de 1 Mai, de la ora 17.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/