Echipa de baschet de la SCM Timișoara are în continuare o viață grea în grupa valorică A, unde rămâne cu două succese. Alb-violeții au pierdut la scorul de 91-88 pe terenul celor de la U BT Cluj. A fost primul meci cu fostul secund Cristian Bota devenit antrenor principal, iar la time-out-uri, de regulă, jucătorii au fost cei care au stabilit tactica.
În mare parte, formula de start a rămas neschimbată, cu Randolph, Brown, Diculescu, Komatina și Vukosavljevic. Timișoara a început meciul foarte bine și, după primele zece minute, scorul era de 18-27. Clujenii au avut de făcut mari eforturi în sfertul al doilea, când tot gazdele au fost la conducere în principal, dar la jumătatea meciului s-a intrat cu 46-46 pe tabelă. Și sfertul al treilea a aparținut echipei bănățene, cu toate că clujenii au avut și 59-59 și 62-61. În ultimele zece minute s-a intrat cu 67-78, dar gazdele au reușit să revină suficient cât să câștige. La 90-88, când mai erau 15 secunde de joc, Pesakovic a aruncat de 3 puncte și a ratat, iar victoria a rămas la Cluj.
Din nou, Vladan Vukosavlejvic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 21 de puncte, urmat de Pesakovic, cu 14 puncte, Komatina, cu 11 puncte, Popa-Calotă și Randolph, fiecare cu 10 de puncte, Brown, cu 8 puncte, Diculescu și Stojadinovic, fiecare cu 5 puncte, și Baciu, cu 4 puncte. Dykes și Washburn au fost principalii marcatori ai clujenilor, cu 23 și 21 de puncte.
Lunea viitoare de la ora 18, SCM Timișoara va juca acasă cu BCM U FC Argeș Pitești.