Lugojul urmează să beneficieze de o instalație antipoluare pe râul Timiș, similară cu cea montată în luna septembrie la Balinț, la câteva sute de metri în amonte de podul din localitate peste Bega.
Inițiativa aparține Asociației „Mai Mult Verde”, care are mai multe demersuri de acest fel în țară, având ca scop colectarea, în special, a recipientelor din plastic, care ajung în râuri. În Banat, mai există, astfel de bariere montate pe râul Cerna.
Pentru municipiul Lugoj, una dintre variante ar fi să se monteze o barieră în amonte de pasarela pietonală din cartierul Ștrand. După intervenția pe râul Bega, cei de la Apele Române au fost solicitați pentru continuarea colaborării și pe râul Timiș. La acest proiect se dorește și participarea administrației locale, pentru facilitarea colectării deșeurilor care vor fi blocate de bariera plutitoare.
„Am avut discuții cu cei de la Asociația Mai Mult Verde, care vor să instaleze dispozitive plutitoare pe Timiș, în zona Lugojului. Deocamdată, nu este stabilită nici poziția amplasamentului și nici data când vor aduce bariera plutitoare pentru a fi montată. La stabilirea locului se va tine cont de experiența celor din asociație și de accesabilitate pentru operațiunile de colectare de pe luciul apei”, au transmis cei de la Apele Române Banat.
Bariera este utilă, mai ales, în perioada creșterilor de debite, când sunt antrenate resturile aruncate pe maluri.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Teatrul de Vest din Reșița readuce, pe final de an, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor”, care se va desfășura între 6 și 13 decembrie. Noua ediție...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
Encyclopædia Bannatica – 110 personalități care au modelat Banatul, în premieră într-o enciclopedie
Express de Banat |
05 December 2025
Dani Stanciu |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

