UPDATE. Bărbat în toată firea, snopit în bătaie de un puști de 19 ani pe o stradă din Reșița

amenintat bata de baseball

Totul ar fi plecat de la câțiva lei pe care bărbatul i-ar fi datorat tânărului. A fost suficient pentru ca acesta din urmă să-și iasă din minți și să îl lovească fără milă cu un par de lemn până l-a lăsat inconștient. 

Scandalul a avut loc aseară, în jurul orei 18.30, pe Aleea Galați din Reșița. Supărarea fără margini a tânărului de 19 ani ar fi plecat de la câțiva zeci de lei pe care bărbatul de 47 de ani i-ar fi datorat. Pentru că nu i-a înapoiat banii, băiatul și-a ieșit efectiv din minți. A luat un par de lemn cu care l-a lovit de mai multe ori în zona capului, precum și în alte părți ale corpului, până când victima și-a pierdut cunoștința.

Medicii au stabilit că viața bărbatului a fost pusă în pericol, acesta având nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale, asta dacă starea victimei va avea o evoluție favorabilă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a admis cererea procurorilor şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele tânărului pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Cercetările continuă în acest caz.

gif card de energie dacus 1000x100

UPDATE, 26 ianuarie, ora 16.10

Bărbatul bătut crunt în 20 ianuarie a decedat astăzi. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus schimbarea încadrării juridice față de tânărul de 19 ani din infracțiunea de tentativă de omor, în infracțiunea de omor.

Sursă foto: Arhivă

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/