La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, bărbatul de 39 de ani din Măureni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul infracțiunii de tentativă de viol după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, acesta ar fi încercat să abuzeze sexual o fetiță de numai șase ani.
Din cercetările efectuate de polițiștii de investigații criminale a rezultat faptul că, în data de 11.06.2020, bărbatul a mers la locuința unor vecini din Măureni, unde a consumat băuturi alcoolice mai mult timp. Acolo, profitând de faptul că a rămas o perioadă singur în cameră împreună cu fetița de șase ani a vecinilor, a încercat să o abuzeze sexual.
Deși bărbatul nu și-a recunoscut faptele, acesta fiind reținut inițial pentru 24 de ore, în urma cercetărilor și probelor administrate de polițiști, sub coordonarea Parchetului, el este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
Sursa foto principal: digi24.ro.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Incendiul izbucnit în zona comunei Sichevița a fost lichidat complet după trei zile de luptă cu flăcările. Peste 60 de hectare au fost afectate. După trei zile de intervenții...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ariana Popescu |
02 August 2026
Roxana Bălan |
02 August 2026
Primăria Reșița pregătește măsuri de prevenire după incendiul de la Câlnic
Roxana Bălan |
02 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

