Banii lui Anghel Saligny, așteptați în Caraș-Severin

lucrari pe drumuri publice

Proiectele pentru două drumuri din Caraș-Severin au fost deja urcate pe SICAP. Pentru unul dintre ele, urmează semnarea contractului de finanțare.

În mandatul lui Romeo Dunca, Consiliul Județean Caraș-Severin a depus proiecte pe Programul „Anghel Saligny” pentru următoarele legături rutiere:

  • porțiunea de 12 km din DJ 571C dintre Ciclova Română-Potoc;
  • porțiunea de 25 km ai DJ 683 dintre Zăvoi și Poiana Mărului;
  • legătura rutieră de aproximativ 40 km dintre Comorâște și Berliște.

Din declarațiile pe care fostul președinte al forului județean le-a făcut în ultima conferință de presă, am reținut că, pentru tronsonul dintre Ciclova Română și Potoc, contractul de proiectare a fost deja semnat urmând a fi semnat și contractul de finanțare. Porțiunea dintre Zăvoi și Poiana Mărului este în licitație pentru proiectare și execuție în vreme ce, pentru legătura dintre Comorâște și Berliște, sunt necesare alocarea de noi fonduri de la județ.

„Și pentru acest drum a fost semnat contractul de proiectare. Acolo însă nu sunt suficiente sumele și mai trebuie suplimentată contribuția consiliului județean. Vor trebui definitivați indicatorii tehnico-economici pentru a bugeta partea neeligibilă care cade în contribuția județului. Sumele respective pot fi bugetate multianual, pe toată durata investiției”, a precizat Romeo Dunca.

Acesta se arată mulțumit de reparațiile făcute pe drumurile din județ în mandatul său, mai ales că mare parte din intervenții s-au făcut cu bani din bugetul instituției, rezultați din economisiri. Asta îi dă convingerea că județul va înregistra excedent și anul viitor, ceea ce va permite accesarea de credite de până la 60-70 de milioane de lei. În prezent, gradul de îndatorare al județului este sub 5%, de la 49% atunci când Dunca a preluat gestiunea județului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/