Bani puțini, cheltuieli mari! 82.000 lei pentru Primăria Moldova Nouă la rectificarea bugetară

Administrația publică locală de la malul Dunării este forțată să strângă cureaua în privința cheltuielilor, asta pentru că la rectificarea bugetară suma alocată nu este la fel de consistentă ca în anii trecuți, Primăria beneficiind de doar 82.000 lei din partea Ministerului de Finanțe.

Dacă repartiția bugetară pe anul 2019 l-a scos din minți pe edilul Torma, acesta subliniind că banii acordați de către Guvern în loc să scoată din noroi orașul pe care îl conduce, îl aruncă mai degrabă „în cea mai urâtă văgăună în care a fost în ultimii 20 de ani”, situația sumelor la rectificarea bugetară nu este departe de scenariul din urmă cu câteva luni, Moldova Nouă având, ce-i drept, ceva mai mulţi bani decât Anina (67.000 lei) sau Băile Herculane (41.000 lei).

Având în vedere că există proiecte în derulare la care administrația publică de la Dunăre trebuie să-și aducă partea financiară, precum și inițiativa eșuată de a reduce salariile de bază ale funcționarilor din primărie cu scopul de a ieși cumva la liman, viceprimarul Adrian Moiseș nu a oferit o explicație concretă în privința direcției în care va fi cheltuită suma recent primită de la Guvern. Acesta a dat de înțeles că tot e mai bine să primești ceva decât nimic: „Suma de 82.000 de lei este binevenită.”, a punctat Moiseș pentru expressdebanat.ro.

La fel de incertă este și repunerea pe ordinea de zi a proiectului privind diminuarea salariilor de bază ale angajaților administrației publice locale de la Moldova Nouă. Cu privire la acest aspect, Adrian Moiseș a declarat următoarele: „E prea devreme să discutăm despre ce se va-ntâmpla în acest caz! Momentan, subiectul este încă dezbătut cu Sindicatul”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/