Bani pentru 19 localități din Caraș-Severin

Prefecții județelor din întreaga țară au fost convocați astăzi, ca să ia parte la videoconferința susținută de ministrul de interne, Gabriel Berca. Pe lângă detaliile puse la punct pentru paza și ordinea asigurate de sărbătorile pascale, mai marele de la Guvern i-a înștiințat pe prefecți că primesc bani europeni.

19 localități din Caraș-Severin primesc bani din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, astfel încât primăriile să primească înapoi banii pe care i-au cheltuit pentru refacerea obiectivelor distruse de ape și să construiască altele în loc. Suma care ajunge în România este de 5,5 milioane de euro.

„Ca urmare a acestei decizii, am analizat situația din Caraș-Severin și am constatat că se califică pentru acest sprijin, din punct de vedere al perioadei de producere a inundațiilor: opt unități administrativ teritoriale cu 19 localități aparținătoare și Consiliul Județean cu 8,3 kilometri de drumuri județene calamitate”, a declarat astăzi, prefectul de Caraș-Severin, Octavian Țunea.

Pe lista comunelor afectate se regăsesc: Armeniș, Bozovici, Slatina Timiș, Oravița, Bucoșnița, Goruia, Pojejena și municipiul Caransebeș. Primarii trebuie să adune toată documentația într-o mapă, care apoi va fi transmisă către decontare. Data limită pentru depunerea acestora la București este 3 iulie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/