Bani mai mulți, să ajungă pentru toată lumea! Cum îi împarte Romeo Dunca în 2022?

romeo dunca la pupitru

Bugetul pe care îl are la dispoziție Romeo Dunca la început de 2022 este mai mare cu circa 6 milioane de lei față de ultimii ani. Cum s-a gândit să împartă banii celor 77 de orașe și comune? Are sau nu o influență coaliția de guvernare?

Aproape 33 de milioane de lei stau la început de an în pixul lui Romeo Dunca. Sunt bani de la bugetul de stat din cota de 6% din impozitul pe venit pe care președintele Consiliului Județean îi va distribui primăriilor din Caraș-Severin. Suma este cu aproape 6 milioane de lei mai mare decât în anii 2020 și 2021.

În forma sa actuală, bugetul pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, cheltuieli de funcționare și echilibrarea bugetelor locale arată echitabil, în comparație cu ceea ce s-a aprobat anul trecut. Dar, având deja un precedent în 2021, nu este exclus ca această variantă de buget să fie din nou modificată, chiar înainte de ședința programată pentru data de 31 ianuarie.

Cert este că, potrivit referatului de aprobare, toate unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin au informat Consiliul Județean cu privire la nevoile financiare. S-a ajuns la concluzia că ar fi necesari 457,658 de milioane de lei, adică enorm față de suma repartizată, cei aproape 33 de milioane de lei reprezentând doar 7,21% din total.

CITEȘTE ȘI: La împărțirea banilor în județ, Dunca s-a sfătuit cu Popa! Primăria Reșița, generoasă cu „administrațiile mai puțin performante”

Potrivit listei semnate de Romeo Dunca, cei mai mulți bani îi va primi Primăria Reșița – 3 milioane de lei. După ce a fost sărit din schemă în repetate rânduri la rectificări anterioare, Caransebeșul va primi 1,5 milioane de lei. În restul orașelor se simte doar o mică diferență între primăriile liberale și cele de altă coloratură. Prin urmare, primarii liberali ar urma să primească: 1,050 milioane de lei Moldova Nouă și Oravița, 1,049 milioane de lei – Băile Herculane, 1,030 de milioane – Anina și câte un milion de lei orașele conduse de social-democrați, Bocșa și Oțelu Roșu.

În ceea ce privește comunele, cea mai mare sumă ar urma să ajungă la Zăvoi (PNL) – 420.000 de lei. Un pic mai puțin, adică 410.000 de lei, ar primi liberalii din Berzovia și Slatina Timiș. Mai scădem un pic suma, până la 400.000 de lei, unde întâlnim tot liberali: Armeniș, Băuțar, Ezeriș, Lupac, Măureni, Răcășdia, Ramna și Turnu Ruieni. Pe locul trei regăsim și un social-democrat printre liberali: primarul din Obreja se va bucura de 390.000 de lei, la fel cum o vor face colegii săi din Ciclova Română, Fârliug și Glimboca.

La polul opus, cei mai puțini bani îi primește Primăria Șopotu Nou – 180.000 de lei, urmată de Lăpușnicel și Carașova – 200.000 de lei și Ciudanovița, Marga, Prigor – 220.000 de lei. Niciuna dintre ele liberală. Totuși, între extreme, diferențele nu sunt colosale, așa cum au fost anul trecut. Rămâne de văzut dacă luni, atunci când bugetul va ajunge pe masa consilierilor județeni, împărțeala va mai fi aceeași.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/