Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru Teatrul de Vest Reșița. Pe ce vrea să îi cheltuie managerul Florin Ionescu?

florin ionescu

Ministerul Dezvoltării trimite peste 2,7 milioane de lei Teatrului de Vest din Reșița pentru investiții. Managerul Florin Ionescu știe deja spre ce anume vrea să direcționeze banii.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis alocarea sumei de aproape 270 de milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale. Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022.

Este al doilea an în care Teatrul de Vest primește fonduri de la Minister. De această dată, 2,715 milioane de lei. Mai exact, banii ajung în contul Consiliului Județean – ordonatorul de credite – care va ține mai apoi cont de lista de necesități a Teatrului.

Cu banii primiți anul trecut, circa 1,75 de milioane, teatrul și-a cumpărat, printre altele, o mașină și o remorcă. „Anul trecut în decembrie am cumpărat un Duster, pentru că eram singura instituție din județ care nu avea mașină. A fost prima mașină pe care ne-am luat-o în 5 ani de când sunt eu aici. Noi efectiv ne făceam toată treaba cu mașinile personale. Ne-am cumpărat și o remorcă, așa am mers la Avignon. Ne-am luat atunci și consolă de lumini, reflectoare, boxe.”, spune Florin Ionescu.

Și pentru anul acesta managerul Teatrului de Vest are fixate câteva obiective clare pe lista de investiții, printre care se numără un microbuz și organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului New Wave Theater. „E o lege foarte bună pentru noi prin care practic ni se alocă o parte din cei 2% ca să ne dezvoltăm. Acum o să primim bani să ne luăm microbuz. Cel vechi, care de fapt era de marfă, s-a transformat apoi în microbuz de persoane. Eu sunt mulțumit dacă pot să îmi cumpăr un microbuz decent ca oamenii mei să meargă cu climă în mașină, pentru că am mers până la Târgoviște și Baia Mare pe 35 de grade, fără climă în autobuz și i-am distrus pe oameni, li s-a făcut rău. Ne luăm și covor de scenă și bani pentru festival.”

CITEȘTE ȘI: Teatrul de Vest Reșița, singura trupă din România pe marea scenă de la Avignon!

Se anunță un adevărat festival-fenomen în a doua jumătate a lunii noiembrie. Și-au confirmat deja prezența aproape toate teatrele naționale din țară. În plus, odată cu participarea la Festivalul Avignon din Franța, managerul Florin Ionescu a mai pus ochii pe cel puțin trei trupe din străinătate pe care vrea să le aducă la Reșița.

„Pe câteva spectacole am pus ochii și sper să le putem invita în festivalul nostru din toamnă. Unul se cheamă «Trash» (trad. «Gunoi») din Spania, s-ar potrivi pentru Reșița fantastic. Arată ce poți face dintr-o ruină. Tot spectacolul este făcut din lucruri pe care le poți lua din gunoi. Toată muzica este făcută cu peturi, cu butoaie de metal. Apoi am văzut o trupă de teatru din Australia, spectacol nonverbal, doi bărbați și o femeie. Nu se poate povesti ce au făcut cei trei. A fost un teatru-circ, cu mișcări periculoase, dar de o sensibilitate fantastică. Și am văzut un Gombrowicz cu Ivona, principesa Burgundiei, o trupă din Franța. 7 fete jucau toate personajele, inclusiv pe cele masculine. Fantastic! Nu trebuia să știi limba ca să te cucerească. De asemenea, mai am în vizor două trupe din Taiwan.”, ne-a dezvăluit managerul.

Cât privește actuala echipă de actori pe care o are la Reșița, Florin Ionescu spune că are tot ce și-a dorit și că toate posturile sunt în prezent ocupate. „Acum avem o schemă de actori tineri de invidiat în țară. Am ocupat toate posturile. Nu pot să mă plâng că l-aș mânia pe Dumnezeu.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/