Bani alocați prin PNDL pentru comuna cu cele mai multe sate din România

cornereva

Blocarea Programului Național de Dezvoltare Locală de către Ministerul Dezvoltării nu afectează lucrările care se derulează în această perioadă în comuna Cornerava, din Caraș-Severin, care numără nu mai puțin de 40 de sate.

În cel mult doi ani, apa va curge la robinetele localnicilor din Valea Ramna, Valea Ohaba, Cornereva și Bogâltin. Deși termenul de finalizare al lucrării este 2023, primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu, speră ca aceasta să se finalizeze mai devreme. În paralel se lucrează și la introducerea canalizării, o altă investiție implementată de administrația locală cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Au fost introduși peste 12 kilometri de rețea până în prezent, urmând să se monteze și trei stațiile de epurare. „Momentan nu suntem afectați de blocarea Programului Național de Dezvoltare Locală. Tot ce s-a lucrat până acum, s-a decontat. Sperăm însă într-o rectificare pozitivă și într-o deblocare a programului, altfel, nu ne va fi bine! Cu proiectul privind alimentarea cu apa a satelor Valea Ramna, Valea Ohaba, Cornereva și Bogâltin suntem la început, cam 30% din lucrare este realizată până în prezent, dar cu rețeaua de canalizare încheiem anul acesta. Canalizarea am făcut-o pe două tronsoane, pentru localitatea Cornereva am obținut finanțare de la Agenția Fondului pentru Mediu, iar pentru Valea Ohaba și Bogâltin – de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2.”, a explicat Nicolae Novăcescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/