„Bandaj pe lacrimi”, pentru suflete de copii. Voluntari: elevii de la „CD Loga“

mbmr 1000x100

Proiectul „Bandaj pe Lacrimi”, ajuns la ediția a IV-a, a pus la „muncă” și în acest an elevii Colegiului Național CD Loga din Caransebeș, coordonați de profesoarele Cecilia Clipa și Petronela Ciobotea. După o săptămână plină de voluntariat, proiectul s-a concretizat cu un spectacol oferit de elevi pe scena Casei de Cultură George Suru.

Muzică, dans, scenete și multă voie bună…, de asta au avut parte spectatorii care au umplut sala de spectacole, în special pentru că banii colectați în urma vânzării de bilete au mers la familii nevoiașe din Caransebeș, în fapt la patru cazuri de copii cu probleme medicale pe care le-a recomandat medicul pediatru Victoria Dozsa.

În preambulul acestui spectacol, elevii, însoțiți de profesoarele Cecilia Clipa și Petronela Ciobotea, s-au întâlnit luni și cu primarul Felix Borcean, care le-a promis că-i va ajuta în inițiativa lor. „Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, e o inițiativă foarte sensibilă și cam nespecifică nouă, românilor, dar voi sunteți o generație care puteți schimba mentalități”, le-a spus edilul, după ce a ascultat imnul campaniei „Bandaj pe lacrimi”.

Muzeul TM

Primarul Caransebeșului a fost prezent și la spectacolul desfășurat la Casa de Cultură, alături de alți oameni de bine care au donat sume de bani în scopul caritabil propus de profesoare.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/