Voleibaliştii de la Banatul Caransebeș își doresc a doua victorie din 2017. După cele trei puncte obținute în urma succesului de acasă cu Unirea Dej, gugulanii au în față meciul cu CS „U” Cluj, care se va juca în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, sâmbătă, de la ora 16.
„Suntem pregătiți pentru o nouă provocare. Nici un meci nu seamănă cu altul și nu există rezultate deja știute. Trebuie să muncim pentru fiecare punct, să ne concentrăm pe serviciu și preluare și punctele vor veni. Avem o problemă medicală cu Mejia, dar nu este grav, sperăm să-l avem apt pentru jocul de acasă cu CSM București”, ne-a declarat Răzvan Parpală, care a mai adăugat că „mergem la victorie, dar trebuie să tratăm cu seriozitate meciul, pentru că orice meci în acest campionat este greu, mai ales ca jucăm în deplasare”.
Înaintea meciului de azi, de la ora 16, cu CS „U“ Cluj, Banatul Caransebeș se află pe locul 8 în clasament, cu 17 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 7, Explorări Baia Mare.