Banatul Montan, în scurt-metrajul lui Sabin Dorohoi despre magia zăpezii

sabin dorohoi
casinoherculane by sungarden

Locuri și legende din Caraș-Severin sunt prezentate în al doilea fragment din „Anotimpurile Banatului”.

Muntele Mic cu pârtiile de ski de aici, Anina cu istoria ei, Sasca Montană cu muzeele sale, Ochiul Beiului și Cascada Bigăr cu legendele lor, comunitatea croată din Caraș-Severin cu tradițiile sale sau punctul fosilifer din Valea Turislavului de lângă Soceni, toate apar în scurt-metrajul lansat recent de regizorul reșițean.

Anina a luat ființă după sosirea aici a coloniștilor germani începând cu secolul XVIII. În 2023, orașul a marcat 250 de ani de existență iar biserica romano-catolică 150 de ani de la construire. Lacurile din apropierea orașului sunt oaze de liniște iar o călătorie cu trenul până la Oravița este o plăcere indiferent de anotimp. Doar parcurgând traseul, putem înțelege greutățile pe care le-au întâmpinat constructorii acestei linii ferate.

La Sasca Montană, clădirea fostei judecătorii găzduiește un centru cultural. Aici își au „casa” muzeul germanității, dedicat puternicei comunități germane existentă cândva în zonă, muzeul minei care marchează o activitate practicată încă de pe vremea romanilor, un muzeul al berii și o galerie de artă.

În Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, lacul Ochiul Beiului își primește vizitatorii cu apa sa albastră-turcoaz dar și cu legenda frumoasei ciobănițe din Potoc de care s-a îndrăgostit băiatul beiului stăpân peste aceste locuri. Părinții băiatului n-au fost de acord cu căsătoria lor și au închis fata în turnul Beg din Cheile Nerei. Pe locul lacului, are loc o bătălie în care tânărul prinț își pierde un ochi, albastru-turcoaz la fel ca și culoarea lacului.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Cascada Bigăr, aflată la jumătatea distanței dintre Anina și Bozovici pe drumul național 57B, a fost declarată în 2013 cea mai frumoasă din lume de către publicația „The world geography”. Legenda spune că, în Valea Almăjului, trăia o familie de țărani gospodari care nu puteau avea copii. Într-o noapte, femeia visează o vrăjitoare care-i spune să bea apă din izvorul aflat la granița tărâmului regăsirii dorului. Dar, pentru a supraviețui, fata pe care o va naște nu va avea voie să iubească.

Femeia a făcut întocmai și a născut o fată. Aceasta a crescut și inevitabil s-a îndrăgostit de flăcăul Bigăr. Ca să uite de dragoste, tatăl fetei a închis-o în grota de deasupra izvorului fermecat. Apoi vrăjitoarea transformă părul fetei într-o cascadă pe care să-i curgă lacrimile de dor. Vuietul cascadei îl atrage pe Bigăr, care se îneacă în apele acesteia. Astfel, după moarte, cei doi pot fi împreună în tărâmul regăsirii dorului.

Scurt-metrajul lui Sabin Dorohoi poate fi văzut aici.
Citește și: Sabin Dorohoi a lansat „Reșița, poarta Semenicului”

Regizorul mulțumește autorităților locale și sponsorilor cu sprijinul cărora a reușit să producă cele două scurt-metraje lansate recent. Își dorește să-i fie alături și pe mai departe pentru a putea finaliza documentarul „Anotimpurile Banatului”, la care lucrează de mai bine de doi ani.
Foto: captură

untitled design set 970x90 px 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/