Banatul dă noul vicecampion la ciclismul de șosea: Marius Petrache, de la UVT Devron!

Clubul de ciclism UVT Devron West Cycling Team Timișoara are rezultate tot mai bune în competițiile naționale. Sportivii de la clubul universitar au avut rezultate de invidiat la Campionatele Național de Șosea de la Sibiu, de la sfârșitul săptămânii trecute, unde Marius Petrache a obținut titlul de vicecampion național.

Petrache a fost pe 2 și în proba de fond a categoriei de vârstă Elite. La aceeași categorie, de la UVT au concurat Emil Chepețan și Mădălin Gaiță, care au terminat pe locurile 6, respectiv 7. Timișoara a fost reprezentată și la categoria U23, de Andrei Cojanu și Mihai Băbăiță, care au terminat pe locurile 7, respectiv 8 la tineret. De asemenea, la categoria Master 2, Silviu Viorel Bogdan a fost pe locul 8. În probele de fond, Mădălin Gaiță și Silviu Viorel Bogdan au terminat pe locul 5 la categoriile lor, Andrei Cojanu a fost pe 4, iar Mihai Băbăiță, pe 7.

UVT Devron va fi reprezentată și în acest sfârșit de săptămână la Sibiu, de data aceasta cu cicliști în lotul României. Marius Petrache și Mihai Băbăiță vor participa, alături de Sergei Țvetcov și Eduard Grosu cu echipa României la Turul Ciclist al Sibiului.

Sursa foto: facebook.com/uvtromania

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/