Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dat publicității datele statistice pentru luna aprilie a acestui an cu privire la tranzacțiile imobiliare.
În luna aprilie 2018, în Caraș-Severin s-au făcut 320 de tranzacții imobiliare, fapt ce situeaza județul la coada clasamentului național, alături de Gorj, cu 265 de tranzacții, și Olt, cu 207.
Comparativ cu noi, luna trecută în județul Timiș, spre exemplu, au fost înregistrate 3.491 de tranzacții cu apartamente, case sau terenuri. Dintre acestea, peste 1200 de tranzacții au fost doar cu terenuri agricole.
La nivel național, tranzacțiile imobiliare au crescut în luna aprilie 2018 comparativ cu numărul tranzacțiilor din luna aprilie 2017, acum înregistrându-se 44.100 de tranzacții, cu circa o mie mai multe faţă de aceeaşi lună din anul trecut.