România nu a putut produce minunea, dar a marcat un gol superb în meciul pierdut cu 2-1 cu naționala Spaniei. Echipa condusă de Cosmin Contra a avut însă o evoluție entuziasmantă, care a bucurat pe deplin publicul de pe Național Arena. Iar timișoreanul Romario Benzar, integralist, a oferit o centrare de zile mari la golul lui Florin Andone!
Ciprian Tătărușanu a ținut naționala în viață cu intervențiile sale o bună parte din meci. Până la urmă, Spania a marcat dintr-un penalti ușor acordat, prin Sergio Ramos. După 0-1 la pauză, în repriza secundă diferența a crescut după golul lui Alcaer, la care linia de cinci fundași a lui Contra a fost o adunătură de jaloane. În schimb, singurul timișorean din teren, Romario Benzar, a dat o centrare perfectă la golul marcat de ”spaniolul” nostru, Florin Andone, cu recentrarea lui Pușcaș. Tânărul atacant a reușit să obțină și eliminarea lui Llorente, dar tricolorii nu au mai putut egala.
În preliminariile Euro 2020, România are din nou meci cu Malta, duminică, la Ploiești.
Sursa foto: FRF