Banat Brunch, la final de sezon! Preparate locale, dansuri și cântece într-o gospodărie din Coșteiu de Sus

Evenimentul gastronomic Banat Brunch ajunge la final de sezon. Turiștii sunt așteptați într-o gospodărie din localitatea timișeană Coșteiu de Sus, pentru a gusta preparate tradiționale. De asemenea, sunt pregătite drumeții în natură, precum și un spectacol de dans și cântece din Banat.

La început de toamnă, în județul Timiș are loc ultimul eveniment gastronomic Banat Brunch din acest an. Acțiunea va fi organizată sâmbătă, 17 septembrie, într-o gospodărie din localitatea Coșteiu de Sus.

Banat Brunch, la final de sezon! Ultimul eveniment de cultură gastronomică al sezonului 2022 va avea loc în gospodărie la tanti Emilia Popa! Veți avea ocazia să gustați aromele locale ale toamnei în rețetele vechi ale localnicilor, iar dansatorii de la Ansamblul Folcloric Junii Timișului vă vor învăța pașii jocurilor din Banat. Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 11.00, gospodăria din Coșteiu de Sus, nr. 150, are porțile deschise pentru voi”, au transmis organizatorii.

Mai precis, masa va fi servită între orele 11.00 și 13.00, timp în care vor avea loc ateliere de opincărit și sculptură în lemn, iar Ansamblul Junii Timișului va susține un spectacol de dansuri tradiționale și cântece din Banat.

De asemenea, după prânz vor fi organizate plimbări cu bicicleta, iar turiștii pot face un popas și la cariera de piatră.

Taxa de participare la Banat Brunch este de 120 lei, iar înscrierile se realizează AICI!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/