Primăriile care au identificat terenuri pe care le-ar putea împăduri caută surse de finanțare

forest 4197896 1280

Doar zece din cele 99 de localități ale Timișului au identificat terenuri disponibile pentru realizarea de perdele forestiere, în contextul în care acum, în județ există una singură, în zona Hergheliei de la Izvin. Acum primarii vor să afle care sunt sursele de finanțare pe care le-ar putea accesa pentru împăduriri.

Localitățile care au identificat terenuri ce ar putea fi împădurite sunt orașele Gătaia și Ciacova și 8 comune: Biled, Cărpiniș, Cenad, Checea, Comloșu Mare, Gottlob, Peciu Nou și Periam. Pasul următor – primarii s-au întâlnit cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în obținerea avizelor necesare, în cadrul comisiei de la Prefectura Timiș care analizează programul anual de înființare a perdelelor forestiere. În cadrul ședinței, primarilor le-a fost prezentată schema de ajutor de stat pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri.

„Obiectivul schemei îl reprezintă crearea de noi suprafețe împădurite. Beneficiar al schemei poate fi orice deținător public și privat de teren pretabil pentru împădurire, indiferent de mărime, precum și formele asociative ale acestora. Este important să se cunoască faptul că orice persoană fizică, deținătoare a unui teren ce îndeplinește condițiile prevăzute în lege, poate opta pentru împădurire. Încurajez toate persoanele fizice și juridice care dețin terenuri, care se încadrează și care doresc să ia parte la acest proces de împădurire.”, a declarat subprefectul Sorin Ionescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În Timiș există acum o singură perdea forestieră care se află în dreptul localității Izvin. Cei de la DRDP Timișoara au cerut înființarea de astfel de perdele de protecție pe aproximativ 130 de km, de-a lungul drumurilor naționale care traversează județul. Perdelele forestiere trebuie realizate, conform legii, pentru toate segmentele de infrastructură rutieră intens tranzitate și sunt menite să protejeze șoselele de înzăpeziri, să fie o barieră împotriva poluării şi a zgomotului generat de trafic.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/