Balul iubirii la „Diaconovici Tietz”

diaconovici tietz balul iubirii

La Colegiul Național „Diaconovici Tietz” din Reșița , Valentin și Dragobete sunt legați prin zece zile dedicate iubirii.

Este vorba despre „Decada iubirii”, marcată în intervalul 14-24 februarie sub sloganul „Bastilia îți dă aripi”. Evenimentul central este însă Balul iubirii, programat astăzi, 16 februarie, începând cu ora 11:00. În cadrul balului, nouă cupluri de la Tietz concurează pentru titlul de „Cuplul anului la Bastilia”.

Mesageri ai iubirii au fost eleve din clasa a XI-a A care, timp de zece zile, au preluat mesaje de iubire şi simpatie de la elevi pentru alţi elevi din şcoală iar în ziua de Sf. Valentin, mesajele au ajuns la destinație. În paralel, a fost organizat și un concurs de creație literară pe tema iubirii. Scrisorile, poveştile, poeziile sau eseurile despre iubire, scrise în limbile română, engleză, franceză și germană vor fi premiate în cadrul balului de astăzi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/