Lucrări cu apă şi canal în Oţelu Roşu!

Situația în care locuitorii din Valea Bistrei erau nevoiți să se spele în lighean se va încheia în curând, cu ajutorul administrației locale. Zonele Baia și Mal vor avea în viitorul apropiat apă și canalizare.

O serie de deplasări la București au fost necesare pentru ca primarul orașului Oțelu Roșu să pună la punct și ultimele detalii pentru investiția de apă și canalizare. În prima parte încep lucrările în Baia și Mal, pentru că acolo situația stă cel mai prost pentru locuitori. Chiar și în secolul al XXI-lea, oamenii sunt nevoiți să  se spele cu apa din fântână încălzită pe aragaz. „Suntem în 2013, și satul Mal nu are apă la robinet la ora actuală, oamenii se spală cu apă de la fântână în ligheane”, a precizat primarul orașului, Luca Mălăiescu.

Problema principală pentru care s-au amânat lucrările a fost faptul că pentru finanțarea rețelei de apă și canal se cerea o contribuţie de 25 la sută din partea Primăriei, sumă pe care nu ar fi putut să  o acopere din bugetul local, mai ales că investiția se ridică la 10 milioane de lei. „Voi încerca o cofinanțare de 2 la sută din partea noastră, pentru că promisiunile erau de 25 la sută, și la valoarea de 100 miliarde lei vechi noi trebuia să punem 25, o sumă foarte mare, pe care nu avea de unde să o suporte administrația locală. Cu o finanțare de 2 la sută, adică 2 miliarde de lei vechi, putem suporta costurile”, a mai adăugat Luca Mălăiescu.

De asemenea, lucrările la stația de epurare vor începe în această toamnă, pentru că licitația deja s-a finalizat, câștigătoare ieșind o societate din Baia Mare, iar lucrările de execuție a întregii rețele de pe raza orașului vor fi licitate la sfârșitul acestei luni. „La partea de execuție a master planului, așa cum bine știm în valoare de 16 milioane de euro, licitația va avea loc pe 30 septembrie și începând de anul viitor, din primăvară, orașul va fi un mare șantier, vom introduce apă și canal în toate zonele orașului”, a explicat primarul orașului. Asta, pentru că peste 50 la sută din oraș nu dispune de apă și canal.

Toate aceste realizări sunt absolut necesare pentru o dezvoltare totală a orașului. Pentru că se leagă unele de celelalte, rețeaua de apă și canalizare proaspăt refăcută va demara și viitoare proiecte pentru asfaltarea întregului oraș. Dacă până acum administrația locală s-a ocupat de plombarea gropilor supărătoare din oraș, odată finalizată rețeaua de apă și canalizare se vor accesa fonduri europene pentru o asfaltare în întregime. „Proiectele pe fonduri europene vizavi de asfalt, trotuar și spații verzi se pot depune și sunt acceptate de Uniunea Europeană doar dacă este apă și canal, una dintre cele mai importante condiții. Ceea ce la noi nu este cazul, peste 50 la sută din oraș nu are apă și canalizare, se folosesc doar fosele septice”, a încheiat Luca Mălăiescu.

 

Comments

  1. PED80 says:

    Speram ca si Secu ,Cuptoare cartiere ale Resitei sa beneficieze intr-o zi de acest lucru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/