Băieți, nu aveți boașe! Asta e

Curajul la români se exprimă prin tăcere. Toți avem nemulțumiri legate de un personaj anume, toți suntem, mai mult sau mai puțin, revoltați de ceea ce observăm sau trăim, toți suntem indignați de ceea ce fac cei care ne conduc, însă puțini suntem în stare să exprimăm aceste stări. Cu atât mai mult cu cât vine vorba de clasa politică, în cazul căreia slugărnicia este la ea acasă. Și iau un exemplu de lângă noi.

Mulți primari îl bârfesc pe președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. Că în trei luni mai mult a vorbit decât a făcut, că Semenic și Muntele Mic reprezintă singurele priorități ale mandatului său, că afișează o atitudine neprincipială față de primăriile pesediste, că mai mult s-a rugat la Dumnezeu să ningă, normal, că de aia e iarnă și are pârtie pe munte, că s-a înconjurat de personaje dubioase, cu dosare penale, că în Caraș-Severin nu e doar Reșița, ci și Moldova Nouă, Sasca Montană, Ciudanovița, Socol, Marga sau Topleț, că la rectificarea de buget de la sfârșitul anului i-a lăsat pe primarii pesediști în curul gol, că și iarăși că!

Până aici le dau dreptate, deși ar trebui să-i acord circumstanțe atenuante lui Romeo Dunca, ținând seama că nu au trecut decât trei luni de la ungerea în funcție, timp în care nici Cîțu nu ar fi făcut mai mult de atât. Numai că, și aici intervine curajul despre care vorbeam, acești primari troncănesc verzi și uscate doar când se întrunesc la câte o întâlnire de partid, la vreo ședință la Prefectură, partidă de vânătoare. Era să zic la o țuică la bufetul Consiliului Județean, dar am uitat că Dunca l-a lichidat de îndată ce a ajuns pe funcție. Pe scurt, doar în astfel de situații se jelesc ca babele și îl ocărăsc, ca să nu spun altfel, pe președintele județului.

Nu am văzut unul, unul singur să fi ieșit în public să declare că din cauza lui Dunca primăria pe care o conduce nu a primit bani la rectificarea bugetară. Am luat exemplul lui Romeo Dunca pentru că el e baștanul județului, însă la fel de umili au fost și pe vremea lui Silviu Hurduzeu, dar mai ales pe timpul lui Sorin Frunzăverde în mandatele căruia toți erau „ghiocei”. Cu excepția lui „Ștefi” (Nicolae Ștefănescu), care știa să-l gâdile la corason, niciunul nu ar fi avut curajul să-l înfrunte pe „ayatolah”. Toți erau profund „preocupați” de materialele din mapa de lucru. Erau transpirați și în chiloți când îl vedeau intrând nervos pe Frunzăverde în sala de ședințe. Și nu vorbesc doar de consilierii din opoziție, ci și de-ai lui, din PDL sau PNL. E drept, în cazul lui Dunca nu s-a ajuns atât de departe, și asta pentru că „ayatolahul” îi băga în buzunar prin cultura lui vastă, pe când actualul e mai mult cu telescaunul, elicopterul și ratracul.

Revin la ce spuneam mai înainte: N-aveți, bă băieți, cojones, adică boașe, pe românește. Degeaba vă lăudați cu ele la un șpriț, să vă audă colegele de partid cu care stați la masă, dacă continuați să vă mulțumiți doar să bârfiți. N-aveți și gata, căci, vorba aia: de unde nu e nici Dumnezeu nu cere!

• Tweet
• Pin It