Bacul de la Moldova Nouă a fost pus în mişcare! Se fac primele probe înainte de inaugurarea oficială

Piatra de temelie înspre dezvoltarea potențialului turistic al orașului Moldova Nouă, dar și al zonei Clisurii Dunării a fost deja pusă. Bacul din urbea condusă de Adrian Torma va face astăzi două curse de probă între Moldova Nouă și Golubac urmând ca, în cel mai scurt timp, în punctul vamal de trecere a frontierei cu Serbia să se strânge: „Îmbarcarea”.

Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a ținut să le transmită oamenilor din urbea pe care o conduce, în cadrul unui live pe pagina sa de socializare, cu ocazia primei curse de probă cu bacul între Moldova Nouă și Golubac, că proiectul transfrontalier în care este partener alături de Consiliul Județean Caraș-Severin și primăria Golubac se află pe ultima sută de metri până la marea inaugurare. Cu această ocazie, edilul a punctat, în mod apăsător, mai cu seamă pentru „haterii de tradiție” că turismul reprezintă un alt mod prin care orașul de la Dunăre se poate dezvolta, nu doar prin intermediul „mineritului sau al făbricuțelor”.

„Este un pas mic pentru turismul din Moldova Nouă, dar este un pas mare pentru noi, pentru că reușim să ne conectăm noi, Moldova Nouă, la o zonă deja dezvoltată”.

În calitate de martor ocular al frumuseților naturale care se pot observa în timpul călătoriei – Moldova Veche, Ostrovul, șeful administrației publice locale Moldova Nouă a atras atenția că: „Dumnezeu ne-a dat o zonă extraordinar de frumoasă. Noi, până acum, am știut doar să o denigrăm și să ne batem joc de ea. Poate că încet, încet vom înțelege că, doar împreună, atât la nivel local, județean, dar și național, vom putea schimba lucrurile în bine, în România”.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În plus, ținând cont de eforturile depuse pentru ca acest proiect să răzbească, primarul Torma a mai precizat: „Cu cât va veți înrăi mai mult împotriva mea și a noastră, cu atât ne vom ocupa de binele comunității, dar recomandarea mea este să încercăm să fim mai buni toți pentru că, doar împreună, vom putea dezvolta zona”.

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/