BAC fără supraveghetori în Caraș-Severin!

Până la probele scrise ale examenului de Bacalaureat au rămas mai puțin de trei săptămâni, dar comisiile de supraveghere nu sunt complete încă. Acest aspect ar putea ridica probleme în derularea celui mai important test din învățământ.  

Profesorii cărășeni nu mai vor să facă parte din comisiile de Bac. Din totalul de 800 de supraveghetori de care este nevoie la examen, până în momentul acesta sunt înscrişi doar 200. Noul inspector general, Paul Mihai Şuşoi, a anunţat că a găsit o soluţie potrivită pentru rezolvarea acestei probleme. “Am să le cer directorilor să trimită un număr de supraveghetori la examenul de Bacalaureat direct proporţional cu numărul elevilor prezenţi în centrele de examen, pentru că sunt elevii şcolilor respective şi trebuie supravegheaţi”, a declarat Şuşoi.

Pentru sesiunea din vară a Bac-ului s-au înscris 4.000 de elevi cărăşeni, care vor susţine probele scrise în 13 centre de examen. Datorită numărului mare de elevi, pentru prima dată, judeţul Caraş-Severin va avea un număr de trei centre zonale de evaluare. “Au fost deja achiziţionate camerele de supraveghere. Anul acesta vor fi supravegheate atât sălile de examen, cât şi coridoarele, respectiv sălile unde vor fi multiplicate şi preluate lucrările”, a spus Ion Chiosa, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat. Pentru a se asigura că situaţia supragevhetorilor va fi rezolvată, inspectorul general se va întâlni mâine cu directorii instituţiilor şcolare care au elevi înscrişi la Bac.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/