Riana-Maria Matei, unul din cei trei elevi din Timiș cu media zece la Bacalaureat, va pleca la studii în străinătate, visul ei fiind de a revoluționa aparatura din domeniul medical.
Printre cei trei elevi din județul Timiș care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat se numără și Riana-Maria Matei. La fel ca Vlad Oros, și Riana a studiat la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara.
„Nu a fost dificil să obțin media zece, pentru că am învățat constant în toți cei patru ani de liceu. La Limba Română am avut cele mai multe emoții, este nevoie de multă atenție și poți fi depunctat ușor. La Biologie mă așteptam să iau zece, iar la Matematică nu am fost sigură. În cei patru ani de liceu am fost prima din clasă, am luat premiul întâi. Nu am avut niciodată media zece pe linie, dar tot timpul peste 9,90”, a afirmat Riana-Maria Matei, pentru expressdebanat.ro.
Eleva din Timișoara are planuri de a pleca la studii în străinătate. Mai precis, Riana a fost admisă la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda, iar visul ei este de a revoluționa aparatura din domeniul medical.
„Voi studia la Universitatea Delft, din Olanda, începând cu data de 4 septembrie, în cadrul Secției de Nanobiologie. Am ales să merg la această secție deoarece aș fi avut continuitate cu Matematica și cu Fizica. Această universitate oferă și alte oportunități, aici nu puteam să învăț Matematică, Biologie și Fizică îmbinate. Doar puteam să mă specializez la noi pe inginerie medicală, dar acolo pot să învăț mai de dinainte acest domeniu de care sunt pasionată. În special la aparatele de RMN mi se pare foarte interesant modul în care funcționează și cred că se pot aduce îmbunătățiri în acest domeniu. Mi-aș dori să lucrez câțiva ani în străinătate, iar dacă pot să vin cu ceva bun, să aduc plus-valoare în România, m-aș întoarce”, ne-a povestit Riana.
Eleva din Timișoara a ținut să le mulțumească profesorilor și părinților pentru că au sprijinit-o astfel încât să obțină această performanță la examenul de Bacalaureat.
„Doresc să le mulțumesc profesorilor de la Liceul Grigore Moisil care m-au îndrumat, sunt atât de dedicați încât au făcut ore cu noi și peste programa școlară, în afara orelor de curs. Și, bineînțeles, le mulțumesc părinților mei pentru că mă sprijină”, a precizat Riana-Maria Matei.