Bă Gogule, ce faci, bă, cu atâtea lumânări?

M-am întâlnit aseară cu Gogu, cu două plăsoaie mari de rafie, din alea cu care vin rumânii noștri sâmbăta la ocico. Cam așa de pătrățoase și de voluminoase, singura deosebire e că unii le cară cu Beamweul, pe când Gogu – cu cârca. În spatele lui, nevastă-sa Romanița, cu o raniță pe umeri și două plase, din alea cu un leu bucata, țapene, să țină zece kile fiecare. Pline. Dacă nu i-aș fi cunoscut, aș fi zis că se mută. Că n-au găsit taxi de marfă și își cară oamenii singuri boarfele la noua locuință. Cu capul băgat între umeri, mai, mai să dea peste mine în fața blocului.

Îl opresc și întreb: „Ce faci, bă, Gogule, nu te uiți pe unde calci? Te grăbești? Păi unde te grăbești, bă? Să prinzi serialul ăla turcesc? A, nu, nu le ai cu filmele? Atunci unde?” Și Gogu s-a uitat în jur temător sau rușinat, nici eu nu mi-am dat seama exact, s-a aplecat și a deschis o plasă de rafie.

Bă frate, era să cad din picioare, nu alta. Plină de borcane cu zacuscă, conserve de porc și de pește, pateuri de toate felurile, borcane de muștar, dulceață, cutii cu brânză topită, câte și mai câte. „Ce faci, bă, cu ele? Le trimiți la amărâții ăia din Ucraina?” Cu capul în pământ, Gogu mi-a răspuns abia șoptit: „A, nu, să fie aci, în casă, să nu mă mai duc toată ziua, bună ziua la cumpărături, că mă cam dor picioarele în ultimul timp.”

L-am privit tăios și i-am scurtat vorba: „Și în sacoșa ailaltă, ce ai?” Deschide plasa să mă uit. Cutii cu macaroane, orez, zahăr, cârnați, salam, brânză, sticle cu suc, cutii cu lapte. Deasupra, două, trei duzine de lumânări. „Și astea, tot așa, să fie în casă?” Încurcat, recunoscu: „Ce s-o mai dau cotită. Ne pregătim de ce-i mai rău. Că dacă vine războiul peste noi, să avem pe ce pune mâna. Ieri am făcut două transporturi de făină și două de ulei, mai avem de cumpărat hârtia igienică și cam gata. Pensia mea și a lu’ Romanița pe două luni”.

L-am măsurat cu privirea din cap până-n picioare: „Bă Gogule, tu ai înnebunit de tot? Ce tot îi dai cu războiu’, cu rușii, cu mai știu eu cine? Cu foametea, că te dor picioarele, de parcă numai pe tine te-ar durea? Tu ești întreg la cap?” Rușinat, privind către Romanița care se apropia de noi, răspunse: „Ai dreptate, dar crezi că am putut scăpa de gura fomeii? Toată ziua m-a tocat la cap: că da, toți bărbații fac provizii, numai eu stau și belesc ochii la televizor de dimineața și până seara, că nu-mi pasă de ea, de nepoții pe care îi am. Că stau ca o momâie închis în casă și războiul bate la ușă. Și până la urmă am cedat. Ce să fi făcut, că nu mai scăpam de gura ei.”

Bă Gogule, ești bun de dat la ziar, nu alta. Tu și ăia care au golit prăvăliile de ulei și făină. Eu nu te întreb ce-o să faci cu proviziile astea dacă o fi să fugi din calea războiului, ci doar atât vreau să-mi spui: „La ce-ți trebuie, bă, atâtea lumânări? Că bag sama nu sunt din alea parfumate! Ce faci cu ele?” Cum? Aprinzi câte una când le rogi de sănătate celor care ne-au adus aici? Bă Gogule, ce dracu îți trece prin cap! Zău așa. Auzi la el, să le roage de sănătate ălora…

• Tweet
• Pin It