Bă, când ți-o făta mintea, dă-mi și mie un pui!

Duminică la prânz, cu 15 grade afară, deși în calendar este încă iarnă. Ciucă și Ciolacu, la o cafea și un ceai, pe terasa vilei de protocol a coaliției de guvernare. În cele patru colțuri ale locației, câte un sepepist cu ochelari de soare, scrutând orizontul din ce în ce mai senin al patriei din era PSD-PNL.

„De când m-am bătut la Nassiriyah, eu beau doar ceai verde, rupse tăcerea nea Nicu. E bun, e chiar mai bun decât ăsta de fructe de pădure de la Plafar, dar, pe cuvântul meu, Marcelule, nu se compară cu ăla pe care mi-l făcea muma iarna din flori de tei, coada șoricelului și din foi de ceapă. Pe ăsta de ceapă mi-l dădea să-l beau când eram răcit”

Ciolacu, care nu le are cu ceaiul, îi făcu semn să se oprească: „Temină-te, Nicule, cu bălmăjelele, că parcă te văd că iar începi să-mi povestești de mămăliga pe care o mâncai cu brânză de capră și o încingeai în raina cu mușcheții scoși din untură. Mai bine spune-mi cum a fost la Cotroceni. Ce zice neamțu’ de alegerile din vară?”

Ciucă privi în juru-i, apoi cu voce stinsă: „Măi, Marcelu, nu ți-am spus să nu-i mai zici neamțu’. Ce, dracului, aude careva, îi spune și se supără. Spune-i, domnule, Iohann, dacă altfel nu poți”.

Amuzat, Ciolacu, îl liniști pe viitorul cotrocenean. „Ce să zică? reluă Ciucă. El o ține pe a lui cu comasarea… Că o să fie bine… Că cu banii economisiți, în toamnă le mai dăm ceva la ăștia cu pensiile speciale. Să se bucure și familiile lor. Iohann crede că dacă facem asta, zece ani n-o să ne ia nimeni pita de la gură” .

„Așa zice neamțul?” „Măi, Marcelu, ce dracu, mai înainte am vorbit să nu-i mai zici așa” Ciolacu, gânditor. Enervant de gânditor. „Lasă-mă, dom’le cu chestia asta. Îi zic cum vreau eu. Dacă îți convine bine, dacă nu, mă duc la un șpriț cu Mișu Tudose, că tot s-o întors de la Bruxelles. Că l-am rugat să-mi cumpere și mie un ceas ca al lu’ Batistuță”

Soldat ascultător, Ciucă luă poziția Mutului. A Mutului care a frecat ridichea timp de zece ani la Cotroceni. „Bă, Nicule, tu știi ce-am visat eu astă-noapte?” Generalul, erou-național, îl privi peste ramele ochelarilor mirat: „Nu știu. Dacă îmi spui ce ai mâncat aseară, 90% ghicesc. Că eu așa sunt, dacă mănânc fasole cu ciolan, ciolan visez, iar dacă mănânc fulgi de ovăz, visez cai.” „Bă, Nicule, mă faci să râd cu caii și ciolanul tău. Ascultă la mine, dacă Dulapul vrea comasarea alegerilor…”

„Bă, Marcelu, tu chiar ești bătut în cap?” Ciolacu îl privi nervos: „Bă, ascultă la mine, dacă mă mai întrerupi, mă ridic și plec” De frică, Ciucă nu mai zise nimic. „Fii atent, dacă … ăla de la Sibiu vrea comasarea localelor cu europarlamentarele, atunci de ce nu le-am comasa și pe ălea din toamnă, parlamentarele cu prezidențialele? Dacă tot e să facem o treabă ca lumea. Să facem o economie ca la carte. Să intrăm în istoria neamului!”

Ciucă se lovi cu palma peste frunte și fața i se lumină instantaneu: „Ești dat dracu’, Marcelule. Când îți fată mintea îmi dai și mie un pui. Dar ce facem cu poporul? Dacă se revoltă și ne sare în cap? La asta te-ai gândit?”

Ciolacu trase scaunul mai aproape de prietenul său: „Bă, Nicule, ce ne pasă, bă, de ce spun unii și alții. Poporul, cum îi spui tu. La noi e pâinea și cuțitul. Cui nu-i convine, să ne reclame unde vrea el, sau să plece din țară. Că de aia e libertate și pentru asta s-a ieșit și s-a murit în stradă în decembrie ’89”.

După vorbele astea, lu’ Ciucă îi dădură lacrimile de fericire preelectorală.

• Tweet
• Pin It