Avram Iancu vrea să pună capăt pactului demonic dintre Iliescu, Năstase şi Schweighofer! Candidează independent pentru șefia României

România s-ar putea să aibă o șansă realmente istorică de a ieși din noroiul presărat de actuala clasă politică. Sfârșitul nemulțumirilor românilor, atât a celor din țară, cât și a celor din străinătate, este tot mai aproape, electoratul având ocazia să hotărască pe cine va înscăuna la șefia statului în luna noiembrie a acestui an, cu ocazia alegerilor prezidențiale.

Noutatea bătăliei electorale din această toamnă vine odată cu lansarea publică a intenției de a candida la alegerile prezidențiale, în calitate de independent, a lui Avram Iancu bibliotecarul petroșănean, omul care a dat totul pentru România fără să-i ceară nimic atunci când s-a aventurat în tot felul de expediții riscante (traversarea Canalului Mânecii – 2016, parcurgerea înot atât a Dunării, de la izvoare până la vărsare, în 2017, cât și a Mării Negre, de la Sulina la Istanbul, în 2018, fără costum de protecție).

După ce anul acesta hunedoreanul a ajuns la capătul lumii, dincolo de Cercul Polar, la Oceanul Arctic (reușind să obțină locul al treilea în cadrul ultramaratonului „6633 Arctic Ultra”, din 15 concurenți participanți), acesta a revenit în locul din care au pornit toate ideile sale de a duce numele României cât mai departe: Biblioteca Municipală din Petroșani locația care a dat startul unui nou record pe care Iancu și l-a propus: lansarea cărții „Schimbarea ești tu”.

Volumul motivațional, după cum spunea autorul în cadrul lansărilor efectuate în diferite locații din țară, se adresează tuturor concetățenilor săi de la care Avram Iancu nu a auzit o dată, ci de mai multe ori mesajul: „nu avem nicio șansă ca nație”. În acest sens, văzând că nivelul încrederii românilor este undeva la 20-30%, Iancu și-a exprimat următoarea dorință vizavi de „Schimbarea ești tu”: „Sper ca aceluia care citește această carte nivelul încrederii să-i urce undeva la 163%”.

Cum toate lucrurile întreprinse de bibliotecar s-au desfășurat cu viteza luminii, Avram Iancu a continuat să-i uimească pe români. În strânsă legătură cu volumul „Schimbarea ești tu”, considerându-se omul faptelor, nu al vorbelor, revoluționarul apelor învolburate le-a explicat compatrioților săi că schimbarea în bine este chiar în mâinile lor, acesta anunțându-și candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, în urmă cu două zile, data de 7 august având o semnificație deosebită pentru el: 7 august 2014 este momentul în care Iancu și-a propus să poarte drapelul României, dând astfel startul înotului în ape deschise.

Meduzele politicii românești – mai otrăvitoare decât cele din adâncuri

Cu o dorință arzătoare de a revoluționa sistemul politic românesc, hunedoreanul știe că lupta nu va fi una ușoară, ci o luptă cu ape tulburi și cu forțe demonice: „Rechinii îmi vor da târcoale pentru a mă muşca letal. Meduzele mă vor otrăvi şi ele. Curenţii îmi vor fi cu toţii potrivnici. Furtunile vor fi năprasnice. În acest context, am o singură şansă: ca mâna dreaptă să mi-o ancorez în braţul iubit al poporului. Doar aşa vom putea umbla împreună peste ape! Doar aşa vom putea face din Administraţia Prezidenţială un bastion emblematic de încredere şi de recâştigare a demnităţii tuturor românilor,”, le-a transmis candidatul independent românilor de pretutindeni.

Cea mai aprigă dorință a lui Iancu, dacă poporul îl va înscăuna, se referă la salvarea pădurilor României, retrăgându-i titlul Ordinul Național „Pentru Merit” lui Gerald Schweighofer, nimicind astfel ștreangul pe care, cu bună știință, Ion Iliescu și Adrian Năstase l-au pus pe gâtul României, compania lui Schweighofer (Holzindustrie Schweighofer), care are la bază afaceri cu lemnul, secătuind pădurile țării-mamă încă din anul 2003.

Pentru a se putea focusa pe lupta care-l așteaptă, Avram Iancu a declarat pentru expressdebanat.ro: „Începând de luni, 12 august, contractul meu de muncă din cadrul Bibliotecii Municipale din Petroșani va fi suspendat. Voi merge prin țară să mă întâlnesc cu oamenii și să mă ocup de strângerea de semnături”.