Avram Iancu – omul care a dat totul pentru România, fără să-i ceară nimic

Povestea bibliotecarului petroșănean, care a reușit, cu adevărat, să ducă numele României dincolo de granițe, chiar până la capătul lumii, nu seamănă deloc cu promisiunile deșarte ale celor care ne vând gogoși zilnic, pe micul ecran…

Românul care, din 2016, a dus, cu mândrie, drapelul țării noastre peste tot în aventurile riscante pe care le-a întreprins (traversarea Canalului Mânecii – 2016, parcurgerea înot atât a Dunării, de la izvoare până la vărsare, în 2017, cât și a Mării Negre, de la Sulina la Istanbul, în 2018, fără costum de protecție, inclusiv obținerea locului al treilea în cadrul ultramaratonului „6633 Arctic Ultra”) are trecute în cartea sa de vizită nu vorbe, ci fapte, dar și o ambiție inegalabilă, ba chiar inimaginabilă.

 

Cartea – prietenul de nădejde și factorul definitoriu în reușitele lui Avram Iancu!

Un proverb românesc spune în felul următor: „Ai carte, ai parte”. Ei bine, tocmai acest proverb i-a schimbat viața bibliotecarului din Petroșani. Chiar el povestește, pentru expressdebanat.ro, care a fost picătura care a umplut paharul, în sensul bun al cuvântului, și care l-a determinat să doboare record după record: „Eu sunt bibliotecar la Biblioteca Municipală din Petroșani și-mi trec prin mâini zeci, sute, mii de cărți, în anumite perioade de timp. Iar, într-o seară, în momentul în care am pus cărțile în raft, o carte mi-a atras atenția în mod deosebit, un titlu banal: «Înotul pe înțelesul tuturor». Dar, în cartea aceea, era descris un capitol al înotului de anduranță, cu un subcapitol: «Traversarea înot a Canalului Mânecii». Iar povestea traversării înot a Canalului Mânecii e fascinantă. Începe în urma bătăliei de la Waterloo. Iată, multă lume nu știe lucrurile acestea. Noi știm de bătălia de la Waterloo că are loc moartea Imperiului lui Napoleon. Dar, pe atunci, un soldat din armata franceză, în timp ce era deportat în Anglia, în urma înfrângerii, nu a acceptat gândul acesta (al captivității) și face un lucru extraordinar. Când ajunge dincolo, rupe rândurile și se aruncă în apele Canalului Mânecii și-ncepe să-noate spre Franța. Oamenii l-au lăsat în plata Domnului, cum zicem noi. Numai că, omul nostru, animat de dorința libertății, a înotat, în agonie, 30 de ore, și a atins țărmul Franței, stabilind o premieră mondială dintr-o motivație nobilă”.

Fără s-aștepte mură-n gură, ca oricare dintre noi, Avram Iancu și-a pus întrebarea: cum ar putea el să-și ajute țara și nu invers. „Eu, când citeam despre acea premieră mondială, eram profund impresionat și mișcat, la nivel interior, și de acolo am văzut întreagă istorie a traversării Canalului Mânecii. A devenit un simbol el înotului la ape libere, la nivel mondial și am aflat că trecuseră peste 900 de sportivi, din peste 60 de țări. Și, v-ați prins! Nu trecuse niciun român până la momentul în care eu lecturam lucrul acesta și atunci s-a trezit ceva în mine. S-a trezit în mine următorul lucru: ce pot eu să fac pentru țara mea, nu ce poate să facă țara mea pentru mine?”.

Impulsionat de însemnătatea istorică a numelui său, Iancu a vrut să pornească și el o revoluție, o revoluție la înotul în ape libere: „M-am dus. M-am chinuit mult. De trei ori am eșuat (traversarea Canalului Mânecii), nu am reușit din prima. Dar a patra oară am reușit și am stabilit o premieră pentru România. După aceea, totul a decurs de la sine. Am înotat Dunărea, apoi Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul și anul acesta am ajuns la capătul lumii, dincolo de Cercul Polar, la Oceanul Arctic”.

• Tweet
• Pin It