Avocata Nicole Cosma și medicul Corneliu Zeicu, liderii patrioților în Caraș-Severin!

partidul patriotilor caras severin
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Reconstrucția a tot ceea ce s-a devalizat și o reformă reală în administrația publică sunt doar două dintre obiectivele Partidului Patrioților, formațiune politică lansată oficial și în Caraș-Severin.

Iulian Surugiu, președintele patrioților, și Ștefan Birică, prim-vicepreședintele partidului, s-au aflat la începutul săptămânii la Caransebeș pentru a anunța înființarea Filialei Caraș-Severin. Aceasta va fi condusă de avocata Nicole Cosma și de medicul stomatolog Corneliu Zeicu, vicepreședinte la nivel județean al Partidului Patrioților și președinte al organizației locale.

„Am considerat că e nevoie în România de o formațiune politică de centru, de echilibru. Timp de 33 de ani, românii au fost conduși de aceleași formațiuni politice care se trag din Frontul Salvării Naționale. Noi venim cu oameni noi, care nu au mai făcut politică, cu oameni care au făcut ceva în viață. În 2024, românii au și alte opțiuni. Avem 25 de organizații la nivel județean, avem o organizație foarte puternică în Spania, avem în Italia, în Londra, în Ucraina și în Republica Moldova.”, a precizat președintele Surugiu, fostul lider al Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Nicole Cosma, avocat de profesie, nu intenționa să facă politică. A fost însă convinsă de obiectivele și principiile Partidului Patrioților. „Avocat fiind, am văzut foarte, foarte multe dosare. Cred că multe dintre ele pot fi evitate. Cum? Printr-o administrație mai eficientă. Nu ar trebui să avem dosare, de exemplu, în care să se anuleze măsuri de demolare lucrări. Din start, primăriile, Prefectura, ar trebui să dea intrarea în legalitate. Pentru că legea o permite. În al doilea rând, e un principiu european al salvgardării construcțiilor. Eu îmi doresc să fac în politică o administrație mai eficientă. Un alt scop e să reconstruim ce s-a devalizat în Caraș-Severin!”, a dezvăluit lidera formațiunii în Caraș-Severin câteva dintre obiectivele sale.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Corneliu Zeicu nu e la prima experiență politică. Pentru o scurtă vreme a activat în AUR. A plecat când încă nu i se uscase cerneala pe adeziune, nefiind de acord cu modul în care se face politică în partidul lui George Simion. Adusese mulți oameni cu el. Acum, cei mai mulți îl urmează la Partidul Patrioților. „Am avut o echipă frumoasă la AUR și din acest motiv nu vreau să vorbesc de rău fostul partid în care am activat. Am intenționat să mă retrag definitiv din politică, dar prietena mea, Nicole, iar mai apoi domnul președinte Surugiu mi-au inspirat motivația pentru a mă alătura acestei noi formațiuni politice. Experiența de până acum m-a făcut să cunosc multe nedreptăți, atât în județ, cât și în țară. În județ se poate orice, dar nu se vrea. E suficient să mă gândesc al acel cabinet stomatologic de urgență, cu program permanent și servicii gratuite, pe care am vrut să-l înființez la Caransebeș. Nu sunt interesele mele personale, sunt ale pacienților, dar nu s-a vrut.”, a declarat vicepreședintele patrioților cărășeni.

Partidul Patrioților are deocamdată 5 organizații locale în Caraș-Severin, iar altele sunt în curs de înființare, au mai dezvăluit liderii formațiunii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/