Maria Cerasela Niţu a fost arestată preventiv de către magistraţii Curţii de Apel Timişoara pentru fapte de corupţie, mai exact, pentru complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă. Chiar dacă şi-a recunoscut faptele, avocatei i-a fost refuzată până acum înlocuirea măsurii preventive privative de libertate.
Procurorii DNA se opun punerii în libertate a Mariei Cerasela Niţu deoarece deţin informaţii potrivit cărora aranjarea proceselor ar fi o practică veche la Judecătoria Bozovici. Consiliul Superior al Magistraturii a demarat la rândul său o anchetă, judecătorii Lucian Popuţi şi Rodica Pascariu, care au calitatea de intimaţi în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, fiind cercetaţi disciplinar. Dacă se confirmă faptul că magistraţii luau şpagă prin intermediul avocatei pentru a soluţiona anumite cazuri, altfel decât ar fi impus-o probele din dosare, atunci îşi vor lua adio de la robă pentru totdeauna. Nici avocata nu mai are ce căuta în Baroul Caraş-Severin dacă se va dovedi vinovăţia ei, dar nu e exclus să mai cadă şi alte capete.
În această dimineaţă, magistraţii vor pune din nou în discuţie legalitatea şi temeinicia menţinerii stării de arest faţă de Maria Cerasela Niţu. La termenul precedent, avocata a solicitat să fie eliberată sub control judiciar, dar cererea i-a fost respinsă.
În cursul lunii iunie 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela, în calitate de avocat, i-a pretins unei persoane o sumă de bani neprecizată, promiţându-i că, în schimb, va interveni pe lângă un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de persoana respectivă, în sensul anulării unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere”, DNA.