Avocat pentru președintele Dunca, plătit de Consiliul Județean, în procesul cu Alina Stancovici!

avocat plătit din bani publici pentru dunca în procesul cu stancovici

Romeo Dunca cere angajarea unui avocat plătit din bani publici pentru a-l apăra în procesul intentat de Alina Stancovici, pe care a demis-o de la conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e chemat din nou în instanță de către fostul manager al Spitalului Județean. În toate procesele de până acum Romeo Dunca a pierdut în fața Alinei Stancovici, iar specialiștii l-au avertizat că și de data asta are toate șansele să fie sancționat de către instanță.

Dunca s-a convins că Stancovici nu se joacă și nu vrea să mai riște nimic. Nu mai vrea ca aceasta să fie repusă în funcția de manager prin sentință judecătorească, deoarece, spune el, sub interimatul lui Mircea Laza, Spitalul Județean de Urgență Reșița se însănătoșește de la o zi la alta. Pentru asta are însă se reprezentare serioasă în sala de judecată, fiind conștient că decizia demiterii a fost undeva la limită. La limita legii.

Ca atare, președintele Romeo Dunca le solicită consilierilor județeni să-i aprobe achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și de reprezentare în procesul cu Alina Stancovici. Aceasta a solicitat Tribunalului Caraș-Severin, Secției Contencios și Administrativ, anularea actului administrativ prin care a fost demisă, dar în același timp și suspendarea dispoziției prin care a fost eliberată din funcție. Această a doua cerere de chemare în judecată se soluționează cu celeritate.

„Activitatea direcției juridice este foarte complexă și variată.”, și-a argumentat Romeo Dunca solicitarea de a fi reprezentat în instanță de un avocat plătit și nu de vreunul din juriștii Consiliului Județean Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/