Aveți grijă ce vorbiți cu președintele Romeo Dunca!

dunca acord verbal

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu pune preț pe hârtiile cu antet, semnătură și ștampilă!

Mulți dintre angajații Consiliului Județean Caraș-Severin evită discuțiile între patru ochi cu președintele Dunca. Își caută cel puțin un martor. De ce?! Pentru că fie ce s-a discutat astăzi nu mai e valabil mâine, fie li se bagă în gură lucruri pe care nu le-au spus sau sunt percepute deformat de către șeful județului, într-un sens care îi convine. Dar pățiți sunt și alții, nu numai angajați ai instituției. Spre exemplu, Romeo Dunca a justificat construirea ilegală a cabanei din Masivul Brusturu prin aceea că ar fi avut încheiat un acord verbal cu primarul de la acea vreme al comunei Zăvoi, răposatul Antonie Bunei. Da, ați citit bine, un acord verbal!

Tot în baza unui acord verbal s-ar fi amenajat și traseul ilegal de mountain bike de pe Muntele Mic. De data asta, un acord verbal primit de la primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci. Edilul de la poalele muntelui a negat însă acest lucru. Practic, o discuție de principiu despre amenajarea unui traseu de biciclete, evident cu respectarea legii și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare, de la instituțiile de mediu, și nu de la primărie, a fost transformată într-un acord verbal.

Tot Romeo Dunca a scris cu mâna lui pe pagina personală de Facebook despre un alt acord verbal pe care l-ar fi obținut de la șeful unei instituții publice, ceea ce denotă faptul că pentru președintele Consiliului Județean totul e pe vorbe. Pe tema „vehiculelor motorizate care distrug zilnic pășunile”, acesta anunța: Circulația acestora e permisă doar pe drumurile publice, inclusiv pe drumul forestier (conform protocolului aprobat verbal cu șeful Romsilva din județ, dl. Tabugan) Șucu. Care face legătura din Poiana Mărului cu DJ 608 spre Muntele Mic.”

Acord verbal?! Circulația pe drumurile forestiere din Caraș-Severin e reglementată prin acorduri verbale?! Aiureli! „M-a contactat, i-am spus că o gândim, că facem un preț pentru cine vrea să circule de la Poiană sus la Muntele Mic, că punem o taxă simbolică pe drumul forestier Șucu care ajunge sus. Am purtat o discuție în acest sens, dar eu nu dau acorduri verbale! Am spus că ne gândim și că în viitorul apropiat nu vor fi restricții, pentru că jandarmii s-au luat de turiști, ceea ce nu e corect. Ideea cu acest drum îi aparține lui Sorin Frunzăverde. Noi am făcut racordarea acestui drum Vâlsanu – Șaua Jigoriei. Ideea lui Frunzăverde era să îl transformăm din drum forestier în drum județean. E o idee bună, s-au făcut recent demersurile necesare, dar se așteaptă hotărârea de guvern. Nu ne-am opus nici în 2006, nu ne opunem nici acum, dar nu e niciun acord verbal, Direcția Silvică e preocupată și caută soluția legală conform Codului Silvic. Eu chiar îmi doresc ca toată lumea să se bucure de natură!”, a explicat Ion Tabugan pentru expressdebanat.ro.

În concluzie, aveți grijă ce vorbiți cu Romeo Dunca. Nu de alta, dar nici nu vă dați seama când ați încheiat un „acord verbal”. Unul de care să se folosească în interes propriu!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/