Avertisment pentru Vela! „Demiterea lui Borcean destabilizează partidul! Noi avem trei primari declarați plecați la PSD și nu s-au mai luat decizii brutale!”

Președintele liberalilor din Moldova Nouă, Adrian Torma, rupe tăcerea în PNL Caraș-Severin după ce omologul său de la Caransebeș, Felix Borcean, a fost schimbat din funcțiile deținute în partid printr-o decizie a Biroului Politic Județean, la propunerea senatorului Marcel Vela!

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, Adrian Torma a pus la îndoială justețea demiterii lui Borcean din funcțiile de vicepreședinte al PNL Caraș-Severin și președinte al organizației liberale din Caransebeș. „Cred că e o decizie nu foarte indicată în acest moment pentru că destabilizează un pic partidul și creează multe semne de întrebare, mai ales că Felix Borcean a fost propunerea domnului președinte ca și candidat, în detrimentul altor colegi din partid, gen domnul Bebe Iova. Impresia mea și cred că a multor colegi e că există o relație foarte apropiată între dânșii, iar stările conflictuale nu ar fi trebuit să aibă loc între cei doi”, a declarat Torma.

Liderul liberal din Clisura Dunării consideră demiterea lui Borcean a fi o decizie pripită, luată într-o grabă nejustificată și chiar îi găsește posibile scuze și explicații. Schimbarea din funcțiile amintite ar fi putut fi o variantă doar dacă Borcean ar fi ignorat unele avertismente date în prealabil. În plus, în cazuri chiar mai grave nu s-ar fi aplicat aceeași unitate de măsură: „Cred că demiterea din cele două funcții putea suferi o amânare! Trebuiau trase niște semnale printr-un avertisment, nu să trecem, din prima, la demitere, mai ales că noi avem trei primari declarați plecați la PSD și nu-mi aduc aminte să se fi luat decizii brutale la adresa lor pentru că au făcut acest pas. Acest pas, care cred că e un pas mai grav decât ce a făcut Felix Borcean!”.

Torma mai spune un lucru foarte interesant. Nici el, nici colegii săi din BPJ n-ar fi avut habar că se va pune în discuție în ședința de vinerea trecută schimbarea lui Felix Borcean. Dacă Ordinea de zi le-ar fi fost adusă la cunoștință înainte de ședință, spune liberalul, atunci cu siguranță ar fi făcut un efort și ar fi fost prezent. Lucru pe care, probabil, l-ar fi făcut și Nelu Popa, Adrian Dacica sau alți liberali cu greutate. „Nu am știut ce se-ntâmplă, neavând în mesaj și ordinea de zi! Mi-aș fi dorit foarte mult să iau parte și cred că, din respect pentru colegul meu, probabil, aș fi fost împotriva unei decizii de acest gen. Dacă era necesară o penalizare, un avertisment poate că se putea discuta pe această temă, dar atât timp cât noi am decis demiterea din funcția de vicepreședinte PNL și președinte PNL Caransebeș nu aș fi fost de accord. A fost destituit de către Biroul Politic, dar eu aș fi fost împotrivă!”, a mai spus Torma.

Vis-a-vis de cine va avea de suferit în urma acestor tensiuni și de cine are motive să se teamă de acum încolo, edilul de la Moldova Nouă se simte chiar el în vizor. Dar îi amintește și pe alți membri importanți ai filialei județene PNL. „În primul rând, vom avea de suferit noi, organizația județeană PNL! Acest mesaj întâreșete partidul de guvernământ, dar, în același timp, trage și un semnal de alarmă pentru noi toți cei care facem parte din Biroul Politic Județean PNL. Înțeleg că lipsa de la ședințe poate duce la demiterea din anumite funcții pe care le deținem. Avem, aici, două variante: ori ne prezentăm, ori vom pierde această poziție. Felix Borcean nu este singurul care lipsește de la ședințele de partid, nu este singurul care a purtat discuții cu partidele de guvernământ. Iar purtarea discuțiilor cu toți partenerii din spectrul politic e un lucru normal. Pe lângă cei trei primari care au trecut la PSD, chiar deputata Valeria Schelean este unul dintre absenți, de la începutul mandatului nu s-a prezentat la nicio ședință și nu s-a luat nicio măsură”, a mai afirmat Adrian Torma.

Acesta apreciază munca pe care Felix Borcean o face la Caransebeș și atrage atenția asupra unui aspect extrem de important: ,,Dacă vom continua cu astfel de bătălii doar de dragul de a ne arăta mușchii, nu cred că vom aduce lucruri frumoase pentru județul nostru și atunci merităm dezaprobarea întregii comunități din Caraș-Severin, care se va uita la noi ca la niște oportuniști, nu ca la niște oameni politici care, prin votul dumnealor, ne-am asumat ca, împreună, să schimbăm în bine județul Caraș-Severin și comunitățile pe care le conducem!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/