Avertisment pentru Orban de la Nelu Popa: Pe mine, pe Bolojan, pe Boc nu ne-a consultat nimeni și asta nu e bine!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, primarul Reșiței, Nelu Popa, consideră că e o greșeală modul în care Ludovic Orban a înțeles să negocieze împărțirea ministerelor cu USR PLUS și UDMR și e foarte deranjat că vocea primarilor liberali care performează nu e băgată în seamă de liderii partidului!

„Eu personal am un regret și nu sunt singurul, același regret îl are și Ilie Bolojan, la Oradea, și îl are și Emil Boc, la Cluj. Am comunicat pe tema asta cu ei și au fost în Biroul Politic Național zilele trecute pe tema asta. Eu cred că a fost o eroare faptul că am pierdut trei ministere esențiale. Mă refer la Ministerul Dezvoltării, mă refer la Ministerul Fondurilor Europene și mă refer la Ministerul Transporturilor. Am avut doi miniștri extraordinari acolo, pe Boloș și pe Bode și din aceste trei ministere, care sunt ministere de dezvoltare și care gestionează fonduri, ne-am trezit cu Ministerul  Muncii, unde nu putem decât să ne luăm topoare cu pensiile, cu salariul minim pe economie și cu altele, și ne-am trezit cu Ministerul Educației, unde suntem blamați non-stop de ani de zile. Avem și ministru controversat, așa este, trebuie să recunoaștem. Mie mi se pare ciudat că am cedat aceste ministere care gestionau resurse financiare foarte importante, nu din punct de vedere al dirijării spre cineva, ci doar din punct de vedere al faptului că Boloș, de exemplu, este om care vine de la ADR Cluj, unde a făcut o treabă extraordinară”, l-a avertizat Nelu Popa pe un Ludovic Orban care nu s-a trezit nici acum din euforia „victoriei” pe care o anunța la aflarea rezultatelor alegerilor generale și pe care doar el a văzut-o.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Primarul Reșiței nu arată neapărat cu degetul spre președintele partidului, însă e foarte supărat pentru că în PNL au ajuns să facă legea perdanții, în timp ce motoarele partidului nu sunt băgate în seamă. „Eu nu caut acum un vinovat, eu doar sunt dezamăgit de faptul că primarii care au performat în Ardeal, în Transilvania și Banat nu prea au fost consultați în această acțiune. Dacă primarul Dominic Fritz de la Timișoara a fost chemat la București, s-a urcat în avion și s-a dus să vadă care îi treaba acolo, pe mine nu m-a chemat nimeni și consider că nu îi bine lucrul ăsta! Atunci când vii în teritoriu și ai nevoie de voturi și te bazezi pe niște oameni acolo și îi bați prietenește cu palma pe umăr, e bine să îi chemi și când se hotărăște cine alcătuiește un guvern. Nu îmi explic ce s-a întâmplat și de ce nu am fost consultat. În PNL au apărut câteva voci, câteva nume care nu mai pot fi date deoparte, trebuie să fie luate în seamă. Adică performanțele de la Cluj, Oradea, Alba Iulia, Arad și chiar Reșița trebuie luate în seamă, dar se pare că vocea noastră nu se face așa de bine auzită”, a mai comentat Nelu Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/