Parcarea multietajată de la Gara de Nord din Timișoara mai trece de o etapă

parcare langa gara de nord din timisoara 1

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Potrivit documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate. Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de aproape 193.000 lei, cu TVA inclus, iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/