Avans pe piața imobiliară din Timișoara. Trendul din 2024

vedere aeriana Timisoara

Pe tot parcursul anului 2023, piața imobiliară din Timișoara a înregistrat avans. Vânzătorii nu au scăzut din prețuri, trend ce se va menține și în 2024.

Potrivit poratului timișorean imobiliare.ro, anul 2024 va fi marcat de noi majorări ale prețurilor solicitate pentru proprietățile rezidențiale scoase la vânzare.

„După doi ani dificili, dar cu performanțe care au întrecut chiar și cele mai optimiste așteptări, piața rezidențială dă semnale pozitive la începutul lui 2024. Cel mai important semnal vine din partea cumpărătorilor, jumătate dintre aceștia fiind preocupați de creșterea prețurilor. Ne așteptăm ca tocmai acest segment de cumpărători să fie foarte activ în lunile următoare pentru a fructifica oportunitățile din piață; avem, astfel, toate premisele pentru ca numărul tranzacțiilor să crească”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Piața rezidențială a avut, în 2023, o evoluție favorabilă. Inflația și dobânzile ridicate au pus presiune pe prețuri, dar acestea au continuat să crească.

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Timișoara a ajuns la sfârșitul anului trecut la 1.507 euro/mp util. Aceasta după un avans cu circa 4% în 12 luni. Locuințele de pe plan local rămân unele dintre cele mai accesibile pentru cumpărători.

Cele mai semnificative creșteri au putut fi observate în cazul proprietăților noi. Prețul mediu de listare la vânzare a ajuns, în acest caz, la 1.800 euro/mp util în decembrie 2023. Este cu 12,5% peste nivelul solicitat la sfârșitul lui 2022.

Sursa foto: pexels.com

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/